Un nou aeroport în România. Aviz favorabil de la Autoritatea Aeronautică Civilă pentru construcţia unui aeroport la Galaţi

10 05. 2022
aeroport 456787654

Conform preşedintelui CJ Galaţi, Costel Fotea, specialiştii de la Bucureşti au făcut expertizele privind condiţiile de vânt şi precipitaţii, numărul de ore de ceaţă, numărul de ore de soare sau structura solului, iar Consiliul Judeţean Galaţi va demara procedurile de licitaţie pentru studiul de fezabilitate a aeroportului, scrie News.ro.

„Am primit un răspuns favorabil şi de la Autoritatea Aeronautică Civilă din România, astfel că ne pregătim deja să facem noi paşi pentru ca aeroportul să devină realitate. Lucrăm împreună cu ai noştri colegi de la Consiliul Judeţean Brăila, cu care avem încheiat un parteneriat serios în această privinţă, iar toate aceste proceduri se derulează prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport, din care mai fac parte şi consiliile judeţene de la Ialomiţa şi Călăraşi”, a scris, luni, pe Facebook, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Viitorul aeroport de la Galaţi este inclus în Master Planul General de Transport al României. Obiectivul va fi amplasat în apropiere de localitatea Braniştea, investiţia urmând a se ridica la circa 200 milioane de euro, scrie News.ro.