Un nou director general la Deutsche Bank

Economica.net
08 06. 2015
bank_84839100_08974700

La Adunarea generală anuală a acţionarilor Deutsche Bank, organizată în data de 21 mai, conducerea băncii nu a primit decât 61% din voturile acţionarilor, faţă de 89% anul trecut, un vot interpretat drept un avertisment adresat celor doi directori generali, scrie Agerpres.

John Cryan, 54 de ani, este prezent în consiliul de supraveghere al Deutsche Bank încă din 2013 şi anterior a fost director financiar la grupul bancar elveţian UBS. John Cryan îl va înlocui pe Anshu Jain de la 1 iulie 2015 şi va deveni CEO unic după plecarea lui Juergen Fitschen în luna mai 2016.

‘Viitorul nostru va depinde de capacitatea noastră de a pune în practică strategia noastră, de a ne convinge clienţii şi a reduce complexitatea’, a declarat John Cryan într-un comunicat de presă.

Noul CEO, care va prelua noile sale atribuţii la data de 1 iulie, va fi implicat în elaborarea noii strategii a băncii însă potrivit unor surse interne este puţin probabil să facă modificări semnificative urmând să păstreze liniile principale definite de predecesorii săi. ‘Strategia nu va fi reformulată dar este clar că este loc de manevră în stabilirea detaliilor’, a declarat sursa.

Însă noul plan strategic a fost criticat de investitori pentru ca a venit prea târziu. ‘Mai trebuie puse la punct foarte multe detalii. Deutsche Bank este cea mai mare bancă de investiţii din lume şi campionul naţional al Germaniei’, a declarat Chris Wheeler, analist bancar la Atlantic Equities.

Modificarea de conducere de la Deutsche Bank este ultima dintr-un şir de măsuri similare adoptate la o serie de mari bănci europene. De la izbucnirea crizei financiare globale Barclays, Credit Suisse şi UBS au schimbat liderii.