Un nou drum al grâului din Ucraina prin Moldova, până în România, în portul Constanţa. Planul lui Zelenski – surse

11 08. 2026
cereale nava port 55477864567564653465

Opţiunea de export pe o rută terestră este mai sigură decât pe Marea Neagră, inclusiv prin „coridorul de securitate” către România, deoarece Rusia şi-a intensificat în ultimele luni atacurile asupra navelor şi porturilor ucrainene, scrie Agerpres.

Kievul a solicitat Chişinăului un tarif de transport redus cu 50% faţă de cel uzual.

Destinaţia ar urma să fie Constanţa.

„În prezent culegem informaţii despre volumele potenţiale de la expeditorii interesaţi. Procesul de culegere a informaţiilor nu s-a încheiat încă”, a declarat pentru Reuters un oficial de rang înalt din Ucraina.

O sursă din domeniul feroviar din Republica Moldova a afirmat că ucrainenii au cerut la discuţii înjumătăţirea tarifelor, iar partea moldoveană a propus în schimb ca Ucraina să garanteze anumite volume de grâu care vor fi transportate. „În prezent, cele două părţi discută calendarul şi volumele de tranzit al grâului ucrainean prin (Republica) Moldova către portul Constanţa”, a afirmat sursa respectivă.

Fostul şef al căilor ferate moldoveneşti Oleg Tofilat a declarat agenţiei citate că pe coridorul feroviar prin Republica Moldova s-ar putea transporta anual 4,5 milioane de tone.

Conform estimărilor ucrainene, coridorul ar putea asigura 10% din exporturi, scrie Agerpres.

Ruta feroviară respectivă a mai fost utilizată pentru transportul de grâu din Ucraina în 2022-2023.

Ministrul moldovean al infrastructurii şi dezvoltării regionale, Vladimir Bolea, a făcut luni o vizită în regiunea Odesa din Ucraina, unde a discutat cu omologul său ucrainean Mikola Kalaşnik despre ameliorarea legăturilor feroviare şi extinderea tranzitului.

Tot luni, ministrul ucrainean al agriculturii, Taras Visoţkii, a declarat că Ucraina şi-a revizuit în scădere prognoza de exporturi de grâu pentru sezonul 2026-2027 de la 43 de milioane de tone la 38-40 de milioane, din cauza atacurilor ruseşti asupra porturilor.

Compania de analiză APK-Inform, specializată în informaţiile pe teme agricole din spaţiul ex-sovietic, şi-a redus de asemenea estimările cu 8,6%, la 39,4 milioane de tone, ţinând seama tot de perturbarea exporturilor.

Premierul moldovean Vasile Tofan a declarat luni că ţara sa nu ar trebui să piardă ocazia de a câştiga milioane de euro din tarifele de tranzit pentru mărfurile ucrainene. El a respins sugestiile unor grupuri de agricultori moldoveni conform cărora grâul ucrainean le-ar submina producţia. „Să nu căutăm duşmani unde nu sunt”, a spus el la televiziunea de la Chişinău.

Ucraina exportă peste 90% din cereale pe mare, iar produsele agricole sunt principala componentă a exporturilor ucrainene în general.