Un nou împrumut al statului român la bănci. 2,7 miliarde de lei, joi, 14 mai 2026 – Date BNR
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/11/Ministerul-Finantelor-746x420.jpg)
Ministerul a împrumutat 665,6 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu o maturitate reziduală la 50 luni şi un randament mediu de 6,65% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,367 miliarde de lei, scrie Agerpres.
Vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 99,9 de milioane de lei la randamentul stabilit joi pentru obligaţiuni.
De asemenea, MF a împrumutat 2,082 miliarde de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont cu maturitatea la 6 luni, la un randament mediu de 6,01% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar băncile au subscris 2,518 milliarde lei.
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna mai 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4,6 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitaţiile de referinţă, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.
Suma de 4,6 miliarde lei prevăzută în prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark este cu 700 milioane lei mai mare faţă de cea care a fost programată în luna aprilie 2026, de 3,9 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.