Un nou parc fotovoltaic a fost terminat și va începe producția de energie. 50 MW în sudul țării ai grecilor de la Metka

Un parc fotovoltaic de 50 MW al grecilor de la Metka EGN urmează să primească în aceste zile licența pentru exploatarea comercială. Este amplasat în județul Giurgiu.
Mihai Nicuţ - mar, 18 aug. 2026, 22:04
Un nou parc fotovoltaic a fost terminat și va începe producția de energie. 50 MW în sudul țării ai grecilor de la Metka

“Proiect de decizie și referat de aprobare privind acordarea licenței pentru exploatarea comercială a capacităţii de producere a energiei electrice, societății SOLAR CHALLENGE S.R.L” Aceasta este una dintre deciziile care urmează să fie adoptate de Comitetul de Reglementare al ANRE în ședința sa din această săptămână.

Licența de exploatare comercială, odată obținută, dă dreptul operatorului să vândă energia electrică produsă, după ce acesta se înscrie la piață.

Capacitatea care va obține licența de producător de la ANRE este un parc fotovoltaic din sudul țării, Centrala Electrică Fotovoltaică (CEF) Mihăilești, amplasată în Localitatea Mihăilești-Bulbucata, Județul Giurgiu, având puterea instalată de 49,6 MW.

Potrivit datelor de pe platforma Termene.ro, firma care urmează să primească licența este controlată 100% de Metka EGN.

Metka este mai cunoscută în România pentru că, în consorțiu cu General Electric, a construit centrala pe gaze în ciclu combinat a Petrom de la Brazi, de 860 MW.

Metka face parte din grupul privat grecesc Mytilineos – o companie activă în sectoarele metalurgie, energie electrică și gaze, regenerabile și soluții de stocare și soluții tehnice sustenabile. Grupul a anunțat în februarie 2024 achiziția a trei proiecte de parcuri fotovoltaice, cumpărând companiile locale care au dezvoltat proiectele. De altfel, Mytilneos a fost și dezvoltatorul a două proiecte fotovoltaice de 90 MW în sudul României, cumpărate de Enel Green Power România, cumpărată apoi de PPC.

În plus, în aprilie 2024, PPC și Mytilineos  au semnat un acord cadru de cooperare pentru a dezvolta și construi un portofoliu de proiecte solare de până la 2000 MW în Italia, Bulgaria, Croația și România. Valoarea tranzacției este estimată la până la 2 miliarde de euro și se așteaptă să fie implementată în următorii trei ani.

Pentru România, acordul vizează construirea unor capacități de 516 MW. Mytilineos se va ocupa de dezvoltarea și construcția acestor proiecte, care vor fi apoi achiziționate de PPC după finalizarea conectării lor la rețeaua electrică a țărilor menționate mai sus.

Citește și:

Nou record al energiei solare în România, pe fondul crizei energetice: peste 3.300 MW la miezul zilei. Fotovoltaicele au asigurat 70% din consumul țării

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea circulației până la finalul lunii august. După ce a fost......
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
MIPE: Aplicația Achiziții Beneficiari Privați poate fi utilizată din nou
Aplicația Achiziții Beneficiari Privați este disponibilă începând de marți, iar beneficiarii privați își pot relua ...
Transelectrica: Vârful de consum va atinge 7.400 MW, situația e stabilă. Se așteaptă mai multă apă pe Dunăre, un reactor nuclear ar putea fi repornit
Transelectrica: Vârful de consum va atinge 7.400 MW, situația e stabilă. Se așteaptă mai multă apă pe Dunăre, un ...
În condițiile în care, pentru perioada următoare, sunt prognozate temperaturi variabile, de la valori normale pentru ...