Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE

14 07. 2026
ucraina ue 45678976543

În procesul de aderare la UE, ţările candidate negociază 33 de capitole de politici, grupate în şase clustere tematice: elemente fundamentale; piaţă internă; competitivitate; agenda verde şi conectivitate sustenabilă; resurse, agricultură şi coeziune; relaţii externe, scrie Agerpres.

Clusterul 6, referitor la relaţiile externe, cuprinde capitolele 30 (relaţii externe) şi 31 (politica externă, de securitate şi de apărare).

Capitolul 30 acoperă politica comună a UE în domeniul comerţului, ajutorul umanitar şi cooperarea pentru dezvoltare, alinierea la legislaţia comercială a UE, angajamente internaţionale şi poziţii privind politica externă a UE, iar capitolul 31 acoperă politica externă, de securitate şi de apărare, inclusiv alinierea la poziţiile privind politica externă a UE, declaraţii politice, sancţiuni şi măsuri restrictive.

”La doar o lună de la deschiderea clusterului 1 şi la două săptămâni de la începerea mandatului preşedinţiei irlandeze (a Consiliului UE), am atins astăzi încă o bornă pe calea aderării Ucrainei la UE, prin deschiderea unui alt cluster de negocieri, cel privitor la relaţiile externe. Aceasta este o dovadă a angajamentului ţării de a avansa cât mai rapid posibil. În vremurile pline de provocările de astăzi, extinderea este o investiţie strategică în pace şi securitate, stabilitate şi prosperitate atât pentru UE, cât şi pentru Ucraina”, a declarat ministrul irlandez pentru afaceri europene, Thomas Byrne.

În luna iunie, Consiliul UE a deschis clusterul privind elementele fundamentale, în conformitate cu metodologia de extindere şi cu abordarea bazată pe merit.

La 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de ţară candidată şi a invitat Comisia Europeană să transmită un raport cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute în avizul executivului UE privind cererea de aderare. În conformitate cu metodologia de extindere revizuită, Consiliul a aprobat cadrul de negociere la 21 iunie 2024, iar patru zile mai târziu Uniunea Europeană a organizat prima conferinţă interguvernamentală cu Ucraina şi cu Republica Moldova pentru începerea negocierilor de aderare.