Un nou record pentru bursa din Germania

Indicele principal DAX 40 al Bursei de la Frankfurt a depăşit pragul de 25.000 puncte, în pofida dificultăţilor cu care se confruntă economia germană şi a turbulenţelor de pe pieţele internaţionale, transmite DPA.
AGERPRES - mie, 07 ian. 2026, 11:31
Un nou record pentru bursa din Germania

În timpul şedinţei bursiere de miercuri, indicele DAX, care cuprinde primele 40 de companii germane în funcţie de capitalizarea bursieră, a ajuns la nivelul record de 25.003,73 puncte, depăşind precedentul record de luni, de 24.868,69 puncte.

În mod obişnuit ianuarie este una din cele mai importante luni pentru tranzacţionarea acţiunilor, iar titlurile companiilor din sectorul apărării continuă avansul, pe fondul războiului din Ucraina, scrie Agerpres.

În plus, investitorii sunt din ce în ce mai optimişti în privind perspectivelor de redresare a economiei germane, pe fondul planurilor Guvernului de la Berlin de a investi miliarde de euro în modernizarea infrastructurii şi în sectorul apărării, precum şi a angajamentelor de reducere a birocraţiei.

Scăderea cotaţiilor la ţiţei, după capturarea de către SUA a liderului venezuelean Nicolas Maduro, sprijină speranţele privind redresarea economiei mondiale şi a atenuării presiunilor inflaţioniste, ceea ce ar putea determina băncile centrale să reducă dobânzile.

Evoluţiile de pe piaţa bursieră reflectă speranţele investitorilor că operaţiunea SUA nu va duce la un conflict militar. Traderii se aşteaptă pe termen mediu la scăderea cotaţiilor la ţiţei şi sunt din ce în ce mai interesaţi s achiziţioneze acţiuni în afara Statele Unite, a apreciat analistul Jochen Stanzl de la grupul german Consorbank.

Şi indicele EuroStoxx 50 din zona euro se îndreaptă spre depăşirea pragului de 6.000 puncte, în timp ce indicele american Dow Jones Industrial este în grafic pentru a depăşi nivelul de 50.000 puncte.

Indicele DAX este pe o traiectorie ascendentă de la finalul lui 2025.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...