Un nou record pentru Elveţia: A strâns rezerve valutare de 300 mld. euro

Preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB), Thomas Jordan, caută opţiuni pentru utilizarea rezervelor de franci şi de valută prin investiţii sigure, devenite extrem de rare şi scumpe odată cu escaladarea crizei datoriilor de stat din zona euro, potrivit unei analize Bloomberg.

„SNB are aceeaşi problemă ca multe fonduri de administrare a activelor. Activele sigure au devenit foarte scumpe. Deci, pentru moment, preferă banii cash, şi nu investiţiile”, comentează pentru Bloomberg ursina Kubli, economist la Bank Sarasin, Zurich.

Criza datoriilor de stat împinge în jos randamentele celor mai puţin riscante obligaţiuni, precum titlurile de stat germane, astfel că banca centrală a Elveţiei ţine rezervele în cash. Deţinerile de monedă ale instituţiei au crescut cu 50% în perioada martie-iunie, la 365 miliarde franci elveţieni, echivalentul a peste 300 miliarde euro sau 380 miliarde de dolari. Din suma adăugată în cele patru luni analizate, 72% reprezintă depozite cash la alte bănci centrale, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Reglementelor Internaţionale.

SNB a introdus, din luna septembrie a anului trecut, un plafon de 1,2 franci pentru un euro, după ce moneda elveţiană s-a apreciat puternic faţă de moneda unică europeană pe fondul crizei datoriilor de stat, unii analişti estimând în 2011 că cele două valute aveau să ajungă inevitabil la paritate. În perioada aprilie-septembrie 2011, francul s-a apreciat cu 17% faţă de euro. Din moment ce aproximativ jumătate din Produsul Intern Brut (PIB) al Elveţiei provine din industrii de export, competitivitatea economică a ţării ar fi grav afectată de aprecierea necontrolată a monedei.

Rezervele de valută ale SNB sunt echivalente cu aproximativ 60% din PIB-ul Elveţiei, pe datele de la sfârşitul celui de-al doilea trimestru din acest an. Circa 60% din rezerve sunt denominate în euro, de la 51% la sfârşitul primului trimestru, reflectând intervenţiile în piaţă pentru menţinerea plafonului cursului de schimb.

Anterior crizei, banca centrală a Elveţiei investea deţinerile de valută în principal în obligaţiuni emise de guverne cu rating de credit triplu-A.

În urma crizei datoriilor de stat, numai patru state din zona euro mai beneficiază de rating triplu-A din partea celor trei mari agenţii de evaluare financiară, Standard & Poor’s, Moody’s şi Fitch. Printre statele care au ieşit din acest club select se numără şi Franţa, a doua mare economie europeană, după ce Standard & Poor’s a retrogradat în ianuarie guvernul de la Paris de la „AAA” la „AA+”.

Randamentul obligaţiunilor de stat germane cu maturitatea la 10 ani a atins pe 1 iunie un minim de 1,13%, iar titlurile germane cu scadenţa la doi ani au de câteva luni dobândă negativă, indicând că investitorii sunt dispuşi să plătească pentru a-şi parca averea în cele mai sigure active euro.

Astfel, în timp ce criza din zona euro limitează variantele SNB în materie de active sigure, reglementările interne ale băncii împiedică investiţii mai riscante.

La sfârşitul celui de-al doilea trimestru, obligaţiunile guvernamentale denominate în monede locale şi depozitele la Banca Reglementelor Internaţionale reprezentau 85% din rezervele valutare ale SNB, iar 86% din deţinerile de obligaţiuni aveau rating triplu-A.

Pentru a-şi diversifica portofoliul, banca centrală elveţiană vinde euro şi cumpără alte monede, potrivit datelor din bilanţul instituţiei. Cu toate acestea, dolarul american reprezenta numai 22% din rezervele băncii la jumătatea anului, faţă de 28% în martie. Rezervele în yeni japonezi şi dolari canadieni au înregistrat de asemenea scăderi în trimestrul al doilea, indicând că banca a încetinit preschimbarea de euro.

Pe de altă parte, rezervele de dolari australieni, coroane daneze şi alte monede au crescut de la 2,9% la 3,5% din total, iar banca a început în acest an să cumpere woni sud-coreeni.

Analiştii de la Credit Suisse şi Julius Baer, două dintre cele mai mari bănci elveţiene, consideră că banca centrală s-ar putea concentra în continuare pe obligaţiuni de stat cu rating ridicat, limitând investiţiile în valute, deoarece nu caută „neapărat” randamente mai bune.