Un nou rol pentru România în „Noua Ordine Mondială – Ce spune Nicuşor Dan despre alianţa cu SUA şi bazele americane din ţara noastră şi viitorul în NATO şi Europa

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România este pregătită să îşi asume un rol mai important în securitatea europeană şi că ţara îşi doreşte o prezenţă militară americană pe teritoriul său, în cadrul unui interviu pentru emisiunea "The Julie Mason Show", difuzată marţi în Statele Unite. Şeful statului a vorbit despre relaţia de securitate dintre România şi SUA, ameninţările generate de războiul din Ucraina şi sprijinul acordat Kievului.
AGERPRES - mar, 22 sept. 2026, 10:51
Un nou rol pentru România în

„Suntem dornici să avem soldaţi americani pe teritoriul nostru, iar acest lucru va fi benefic pentru ambele părţi, pentru că suntem foarte aproape de Orientul Mijlociu şi de zona Mediteranei”, a declarat Nicuşor Dan, scrie Agerpres.

Preşedintele a subliniat că România are o „lungă istorie bilaterală de încredere” cu Statele Unite şi că principalele preocupări ale Bucureştiului în relaţia cu Washingtonul sunt securitatea şi economia.

El a amintit că bazele militare din România au fost folosite de aeronave americane pentru realimentare şi pentru anumite echipamente defensive şi a spus că Bucureştiul îşi doreşte consolidarea cooperării militare cu Statele Unite.

În ceea ce priveşte relaţiile economice, Nicuşor Dan a menţionat investiţiile unor companii americane precum Ford şi Microsoft şi a declarat că România îşi doreşte atragerea unui număr mai mare de investitori americani.

„Au avut o experienţă foarte bună, au avut un randament bun al investiţiilor şi ne-am dori ca mai multe companii americane să investească în România”, a spus preşedintele.

Potrivit lui Nicuşor Dan, România are avantaje în domeniul educaţiei şi al pregătirii în ştiinţă şi inginerie, precum şi un potenţial important în sectorul energetic.

Întrebat despre viitorul NATO şi despre rolul Statelor Unite în alianţă, Nicuşor Dan a spus că sprijinul american pentru apărarea Europei a fost, timp de ani de zile, mai mare decât contribuţia europeană.

„Pentru ani de zile, America, Statele Unite, au oferit sprijin pentru apărarea Europei. Iar efortul nu a fost echilibrat”, a declarat el.

Preşedintele a afirmat că România a fost printre primele ţări europene care au acceptat creşterea cheltuielilor pentru apărare la 2% din PIB şi că, ulterior, s-a numărat printre primele state care au susţinut o creştere suplimentară a acestora.

Nicuşor Dan a vorbit şi despre cooperarea dintre statele de pe flancul estic şi ţările nordice înaintea summitului NATO de la Ankara. El a spus că aceste state şi-au aliniat poziţiile pentru a susţine, în cadrul Alianţei, „contribuţii echilibrate” în domeniul apărării.

„Cred că, după summitul de la Ankara, mergem cu toţii împreună, americani şi europeni, pe drumul cel bun”, a afirmat preşedintele României.

În ceea ce priveşte riscurile generate de războiul din Ucraina, Nicuşor Dan a declarat că România este afectată de incidente care au loc în apropierea sau pe teritoriul său.

„Suntem afectaţi de războiul din Ucraina, inclusiv de drone aeriene care, neintenţionat, ajung pe teritoriul nostru”, a spus el, adăugând că două persoane au fost rănite în astfel de incidente.

Preşedintele a menţionat şi incidente provocate de drone navale care şi-au pierdut controlul în Marea Neagră, precum şi minele rămase în urma conflictului. El a amintit cooperarea României cu Bulgaria şi Turcia în ceea ce priveşte minele din Marea Neagră.

Nicuşor Dan a subliniat însă că aceste incidente nu au schimbat sprijinul României pentru Ucraina.

El a precizat că piloţii români au intervenit pentru doborârea unor drone ajunse pe teritoriul României şi a menţionat şi misiunea României în statele baltice, unde piloţii români au doborât o dronă în Estonia.

Aflat la New York pentru reuniunile Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Nicuşor Dan a declarat că principala sa preocupare este securitatea României şi a regiunii.

„Principala mea preocupare este securitatea României şi, desigur, securitatea regiunii”, a spus preşedintele.

El a afirmat că discuţiile dintre lideri urmăresc îmbunătăţirea securităţii în regiune şi identificarea unor soluţii pentru încheierea războiului din Ucraina.

Potrivit lui Nicuşor Dan, obiectivul este menţinerea presiunii asupra economiei ruse prin sancţiuni şi identificarea unor modalităţi eficiente de sprijinire a Ucrainei în război.

În timpul vizitei în Statele Unite, preşedintele României a mai spus că are programate întâlniri bilaterale cu oameni de afaceri americani şi politicieni.

Întrebat despre securitatea Republicii Moldova şi influenţa Rusiei în această ţară, Nicuşor Dan a amintit vizita efectuată la Chişinău cu trei săptămâni înainte, unde s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi a participat la o întrevedere trilaterală.

Preşedintele României a subliniat importanţa relaţiei cu Republica Moldova, inclusiv prin prisma poziţiei sale geografice, întrucât aceasta are doar doi vecini, România şi Ucraina.

Nicuşor Dan a afirmat că România sprijină atât Republica Moldova, cât şi Ucraina în procesul de aderare la Uniunea Europeană şi susţine alinierea acestora la măsurile NATO, în condiţiile în care cele două state rămân independente.

Întrebat ce ar dori să audă din partea preşedintelui american Donald Trump în discursul său la Adunarea Generală a ONU, Nicuşor Dan a spus că nu doreşte să comenteze asupra acestui subiect.

El a admis însă că Organizaţia Naţiunilor Unite are nevoie de reforme şi a subliniat importanţa reuniunilor de la New York pentru dialogul dintre liderii lumii.

„Ceea ce este important este că această Adunare şi această săptămână sunt importante pentru conectarea liderilor, pentru a găsi soluţii la problemele actuale ale lumii, cea mai importantă fiind cea a securităţii, şi pentru a încerca să obţinem pacea”, a declarat preşedintele României.

Interviul a fost realizat în cadrul emisiunii „The Julie Mason Show”, cu Elliot Williams în calitate de gazdă invitată, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
“Nu avem un orizont clar pentru repornirea centralei de la Cernavodă” – Bușoi, Ministerul Energiei. Apel pentru urgentarea autorizării bateriilor de stocare
“Nu avem un orizont clar pentru repornirea centralei de la Cernavodă” – Bușoi, Ministerul Energiei. Apel pentru urgentarea ...
Guvernul nu are încă un orizont clar de repornire a unităților nuclare de la Cernavodă, iar oficialii recunosc că este nevoie de accelerarea impelementării stocării energiei, astfel încă......
Revoluţie în Fotbal – Infantino propune consultări pentru reformarea guvernanţei FIFA
Revoluţie în Fotbal – Infantino propune consultări pentru reformarea guvernanţei FIFA
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, care candidează pentru realegere, dar se află într-o criză de guvernanţă, a propus ...
Sphera Franchise Group, proprietarul KFC și Pizza Hut, a cooptat-o pe Ioana Florea de la Deloitte pentru poziția de director de comunicare
Sphera Franchise Group, proprietarul KFC și Pizza Hut, a cooptat-o pe Ioana Florea de la Deloitte pentru poziția de director ...
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România, ce deține companiile care operează ...
Prima ninsoare pe Transfăgărășan: nu a fost necesară intervenția utilajelor de deszăpezire
Prima ninsoare pe Transfăgărășan: nu a fost necesară intervenția utilajelor de deszăpezire
A nins pentru prima oară pe Transfăgărășan în acest sezon, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii ...