Un nou satelit meteorologic pentru Europa, lansat cu succes cu un aport important al inginerilor români. Aparatul va îmbunătăți avertizările de urgență pentru populație

Satelitul meteorologic MTG-I1, construit de contractorul principal Thales Alenia Space, a fost lansat cu succes cu o rachetă Ariane 5 de la Centrul Spațial din Guyana Franceză. Inginerii de la Thales România au o contribuție importantă în acest proiect revoluționar.
Lidia Neagu - vin, 16 dec. 2022, 14:06
Un nou satelit meteorologic pentru Europa, lansat cu succes cu un aport important al inginerilor români. Aparatul va îmbunătăți avertizările de urgență pentru populație

MTG-I1 este primul satelit de imagistică din cadrul programului Meteosat Third Generation (MTG), conceput pentru a îmbunătăți previziunile meteorologice pentru Europa și Africa.

Conceput ca o continuare a seriei Meteosat de a doua generație (MSG), programul MTG este o colaborare între Agenția Spațială Europeană (ESA) și EUMETSAT. Scopul parteneriatului este de a asigura continuitatea monitorizării meteorologice de înaltă rezoluție până în anul 2040 și dincolo de această dată.

Construiți de Thales Alenia Space în cooperare cu OHB, sateliții MTG vor funcționa pe orbită geostaționară, la 36.000 km deasupra Pământului, și vor avea o durată de viață de 8 ani și jumătate.

Inginerii de la Thales România au o contribuție importantă în acest proiect revoluționar. Ei dezvoltă partea de Instrument Data Processing Facility – Processing Infrastructure (IDPF-PI), responsabilă de gestionarea primelor niveluri de procesare a datelor primite de la satelit la fiecare 10 minute. Sistemul IDPF-PI este utilizat de EUMETSAT pentru a monitoriza, arhiva și distribui datele către agențiile meteo, care pot face astfel predicții de mare precizie. 

Satelitul MTG-I1 dispune de o nouă tehnologie concepută pentru a îmbunătăți acuratețea previziunilor meteorologice cu câteva minute până la câteva ore înainte de producerea unor evenimente. Acesta oferă o imagine completă a Pământului în numai 10 minute (față de 15 minute pentru generația anterioară) și include un instrument rapid capabil să furnizeze imagini ale Europei la fiecare două minute și jumătate. Are o rezoluție spațială de 500 de metri până la 1 km.

Satelitul transportă, de asemenea, un dispozitiv ultra-sofisticat de imagistică a fulgerelor, primul de acest tip din Europa. Compus din patru camere, acesta detectează fulgerele de la nor la nor și de la nor la sol, ziua sau noaptea și în orice alte condiții. Acest instrument unic, dezvoltat de Leonardo, va contribui la aprofundarea cunoștințelor despre modul în care sunt generate fulgerele și va îmbunătăți avertizările de urgență pentru populație, precum și avertizările meteorologice nowcasting, va spori siguranța controlului traficului și conștientizarea schimbărilor climatice.

Acest prim satelit din familia MTG, care va începe să funcționeze în 2023, va fi însoțit de alți trei sateliți de imagistică (MTG-I) și de doi sateliți de sondare (MTG-S) în perioada 2024-2033. 

„Acest satelit nu doar că va îmbunătăți previziunile meteorologice imediate, dar ne va oferi și o anticipare fără precedent a evenimentelor meteo extreme din Europa și Africa. Lansarea MTG-I1 vine la momentul potrivit pentru o mai bună detectare a furtunilor violente, care reprezintă o amenințare tot mai mare, amplificată de schimbările climatice”, a declarat Hervé Derrey, CEO Thales Alenia Space.

Meteorologia europeană a devenit din ce în ce mai precisă de-a lungul deceniilor. Cu prima generație de sateliți Meteosat, imaginile erau actualizate la fiecare 30 de minute, timp care a fost redus la 15 minute cu cea de-a doua generație. MTG va reduce și mai mult această rată, la doar 10 minute pentru o imagine completă a Pământului și la două minute și jumătate, în modul rapid pentru Europa – ceea ce va face ca prognozele meteorologice să fie mai fiabile ca niciodată.

Sateliții Meteosat au fost principala sursă de date meteorologice pentru Europa și Africa începând cu 1977. Thales Alenia Space a fost de la început contractor principal pentru acești sateliți în numele ESA. Compania a livrat pe orbită șapte sateliți Meteosat de primă generație și patru sateliți Meteosat de a doua generație (MSG), dintre care doi sunt încă în serviciu.

Cu o experiență de peste 40 de ani și beneficiind de o combinație unică de competențe, expertize și culturi, Thales Alenia Space oferă soluții rentabile pentru telecomunicații, navigare, observarea Pământului, managementul mediului, explorare, știință și infrastructuri orbitale. Guverne și companii private, deopotrivă, se bazează pe Thales Alenia Space pentru a proiecta sisteme de sateliți care oferă, oricând și oriunde, posibilități de conectare și de poziționare, care ne monitorizează planeta, contribuie la gestionarea resurselor și care explorează sistemul nostru solar și chiar mai departe.

Thales Alenia Space consideră spațiul ca fiind un nou orizont, contribuind la o viață mai bună și mai sustenabilă pe Pământ. Joint-venture între Thales (67%) și Leonardo (33%), Thales Alenia Space colaborează cu Telespazio. Thales Alenia Space a înregistrat venituri consolidate de aproximativ 2,15 miliarde de euro în 2021 și are aproximativ 8.000 de angajați în 10 țări.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...