Un nou şef la Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR)

Aurel-Cătălin Giulescu a fost numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Digitalizarea României, printr-o decizie a premierului Ilie Bolojan, publicată în Monitorul Oficial.
AGERPRES - vin, 01 mai 2026, 09:41
Un nou şef la Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR)

Acesta îl înlocuieşte în funcţie pe Dragoş Cristian Vlad, numit în această calitate în 2022. Şi decizia de eliberare a acestuia de la şefia ADR a fost publicată în Monitorul Oficial.

Aurel-Cătălin Giulescu era consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului Oana-Clara Gheorghiu, funcţie în care a fost numit în aprilie, scrie Agerpres.

Darău: Era nevoie ca de aer de un reset la conducerea ADR şi de o accelerare reală şi funcţională a transformării digitale în România

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a anunţat, vineri, că preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), Dragoş-Cristian Vlad, a fost demis, întrucât nu se mai putea continua ”cu frâna de mână trasă în digitalizarea României”, scrie Agerpres.

„În sfârşit: RESET la Autoritatea pentru Digitalizarea României! I-am cerut premierului, împreună cu doamna vicepremier Oana Gheorghiu, demiterea preşedintelui ADR. Şi tocmai s-a întâmplat această schimbare cu adevărat necesară. Nu se mai poate continua cu frâna de mână trasă în digitalizarea României! De prea mult timp, în loc să avansăm, ne împotmolim din ce în ce mai mult, iar efectul se vede în lucruri concrete, de zi cu zi, pe care oamenii le simt direct”, a notat, pe pagina de Facebook, ministrul Economiei.

Acesta i-a reproşat lui Vlad gestiunea financiară dezastruoasă a instituţiei, lansarea de platforme cu erori majore, greu de folosit, dar şi insubordonare şi lipsă de transparenţă.

„Când pierzi în instanţă finanţarea pentru specialiştii care lucrează la cloudul guvernamental şi nu ai niciun plan alternativ, vorbim despre o gestiune financiară dezastruoasă. Când lansezi platforme cu erori majore, greu de folosit pentru cetăţeni sau încerci să porneşti achiziţii mari fără bază legală, vorbim despre proiecte eşuate şi decizii luate în afara regulilor. Când induci ideea că ‘s-au pierdut’ zeci de milioane de euro, deşi în realitate era vorba despre economii, creezi, de fapt, confuzie şi neîncredere. Când refuzi să furnizezi date ministerului coordonator, creezi un mediu în care subalternii refuză monitorizări şi emiţi reglementări ignorând regulile, vorbim despre insubordonare şi lipsă de transparenţă. Când platforme esenţiale precum Ghişeul.ro sau SEAP se blochează, nu vorbim despre simple incidente recurente, ci despre un management defectuos al unor infrastructuri critice, care au fost gestionate fără organizare şi fără o viziune concretă.
Toate aceste eşecuri în lanţ, de care este responsabilă ADR, trebuie să aibă consecinţe”, a afirmat Darău.

În opinia şefului de la Economie, este nevoie de „un reset la nivel de conducere şi de o accelerare reală şi funcţională a transformării digitale în România”.

„În ultimele luni, am încercat să corectăm din mers cât s-a putut, de la liberalizarea semnăturii electronice până la încercarea de stopare a unor licitaţii şi achiziţii dubioase, dar este clar că nu e suficient. Era nevoie ca de aer de un reset la nivel de conducere şi de o accelerare reală şi funcţională a transformării digitale în România. La fel de important este că trebuie să închidem definitiv orice influenţă toxică care a ţinut digitalizarea României pe loc mult prea mulţi ani. România trebuie să scape de umbra lui Sebastian Ghiţă care a planat prea mult timp asupra instituţiilor şi asupra digitalizării”, a transmis Irineu Darău.

Aurel-Cătălin Giulescu este noul preşedinte al Autorităţii pentru Digitalizarea României, numit printr-o decizie a premierului Ilie Bolojan, publicată în Monitorul Oficial.

Acesta îl înlocuieşte în funcţie pe Dragoş-Cristian Vlad, numit în această funcţie în 2022. Şi decizia de eliberare a lui Vlad de la şefia ADR a fost publicată în Monitorul Oficial.

Aurel-Cătălin Giulescu era consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului Oana-Clara Gheorghiu, funcţie în care a fost numit în aprilie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bitcoin înregistrează o revenire, atingând din nou 66.000 de dolari. Citi lansează primele certificate de depozit tokenizate de pe piață.
Bitcoin înregistrează o revenire, atingând din nou 66.000 de dolari. Citi lansează primele certificate de depozit tokenizate ...
După ce a scăzut la un minim de 59.100 de dolari, bitcoin a înregistrat o revenire modestă săptămâna trecută, urcând până la 66.000 de dolari, pe măsură ce cumpărătorii au revenit pe......
Proiectul noului ordin privind dosarul prețurilor de transfer: mai multă standardizare și cerințe extinse de documentare
Proiectul noului ordin privind dosarul prețurilor de transfer: mai multă standardizare și cerințe extinse de documentare
Proiectul de ordin privind documentarea prețurilor de transfer, publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală ...
DigiSign lansează DigiSign AI, noul agent inteligent integrat cu WhatsApp, pentru răspunsuri instant despre Semnătura Electronică
DigiSign lansează DigiSign AI, noul agent inteligent integrat cu WhatsApp, pentru răspunsuri instant despre Semnătura ...
DigiSign, unul dintre principalii furnizori de Servicii de Încredere din România, anunță lansarea DigiSign AI, noul agent ...
Vin noi creşteri de taxe? Cum dispar investițiile din cauza datoriei statului – Ce spune Leonardo Badea, numărul doi din BNR
Vin noi creşteri de taxe? Cum dispar investițiile din cauza datoriei statului – Ce spune Leonardo Badea, numărul ...
Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României, tratează, într-o amplă analiză, problema datoriei ...