Un oficial rus descrie modul în care Moscova evită cu succes sancțiunile economice occidentale. Aurul și criptomonedele se numără printre ele

Companiile ruseşti folosesc cu succes compensările, aurul şi criptomonedele pentru facilitarea plăţilor internaţionale, i-a spus marţi preşedintelui Vladimir Putin şeful Serviciului Federal pentru Monitorizare Financiară din Rusia, Yuri Chikhanchin, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 08 iul. 2025, 20:42
Un oficial rus descrie modul în care Moscova evită cu succes sancțiunile economice occidentale. Aurul și criptomonedele se numără printre ele

Prin compensări, băncile gestionează plata importurilor şi a exporturilor prin agenţi verificaţi, tranzacţiile fiind echilibrate pentru a se asigura că partenerii contractuali îşi primesc fondurile.

Plăţile internaţionale pentru comerţul rusesc aproape au stagnat în primăvara lui 2024, după ce băncile din ţările care erau parteneri comerciali cheie ai Rusiei, inclusiv China, India, Turcia şi Emiratele Arabe Unite (EAU) s-au aflat sub ameninţarea sancţiunilor secundare americane. Problema s-a atenuat de atunci, oficialii susţinând că firmele ruseşti şi partenerii lor s-au adaptat sancţiunilor şi au găsit metode de a face plăţi transfrontaliere.

„În privinţa fluxurilor financiare transfrontaliere, ne concentrăm pe Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est, şi, în sens larg, pe regiunea asiatică. Formele alternative de plăţi sunt utilizate activ. Acestea includ aurul şi criptomonedele. Acum au apărut şi compensările, operaţiunile de clearing, pe care le analizăm”, a declarat Yuri Chikhanchin. Acesta este primul oficial rus important care descrie în mod public detaliile metodelor folosite de firmele ruseşti pentru plăţile internaţionale. Astfel de metode sunt rar discutate public.

În aprilie, Reuters anunţa, citând surse bancare, că principalele bănci din Rusia au înfiinţat un sistem de compensare a plăţilor pentru tranzacţiile cu China.

„Compensarea se face atunci când un exportator permite importatorului să folosească câştigurile de export. În loc ca exportatorul să repatrieze fondurile, importatorul aduce mărfurile în avans folosind acei bani şi stabilind sistemul de plăţi din cadrul ţării”, a explicat şeful Serviciului Federal pentru Monitorizare Financiară. Acesta a adăugat că aurul este de asemenea folosit pentru plăţi transfrontaliere.

În multe tranzacţii ilegale, aurul a înlocui dolarul şi euro în numerar, conform Ministerului de Finanţe, care a cerut un plafon de 10.000 dolari pentru cantitatea de aur pe care persoanele fizice o pot scoate din ţară.

De asemenea, Chikhanchin s-a referit la sistemul „Transparent Blockchain”, dezvoltat de Serviciul Federal pentru Monitorizare Financiară cu Banca Centrală şi al doilea mare creditor rus, VTB, care permite autorităţii de reglementare şi băncilor să monitorizeze tranzacţiile cripto. Noul sistem ar urma să devină operaţional până la finalul lui 2025.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacția anului pe piața de fitness: 18GYM și Stay Fit Gym își unesc forțele într-o rețea uriașă cu peste 120 de cluburi
Tranzacția anului pe piața de fitness: 18GYM și Stay Fit Gym își unesc forțele într-o rețea uriașă cu peste 120 ...
18GYM, o rețea de săli de fitness din România cu creștere accelerată, susținută de Enterprise Investors, și Stay Fit Gym, una dintre cele mai mari rețele de fitness din România, au convenit......
Atac major al Ucrainei în Moscova şi împrejurimi. 650 de drone au lovit regiunea
Atac major al Ucrainei în Moscova şi împrejurimi. 650 de drone au lovit regiunea
Moscova şi regiunea înconjurătoare au fost vizate de un atac ucrainean major, mobilizând aproximativ 650 de drone în ...
Christian Tour, clarificări de ultimă oră pentru investitori: Ce sume are de recuperat de la AnimaWings și ce se întâmplă cu vacanțele
Christian Tour, clarificări de ultimă oră pentru investitori: Ce sume are de recuperat de la AnimaWings și ce se întâmplă ...
Agenția de turism Christian Tour a făcut în urmă cu câteva minute noi precizări despre relația comercială cu AnimaWings ...
Un nou război riscă să cuprindă Africa ortodoxă. UE este îngrijorată de escaladarea conflictului dintre Etiopia şi Eritreea
Un nou război riscă să cuprindă Africa ortodoxă. UE este îngrijorată de escaladarea conflictului dintre Etiopia şi ...
Uniunea Europeană s-a declarat luni "preocupată" de recrudescenţa violenţelor în Etiopia şi de escaladarea conflictului ...