Un oraş american şi-ar putea declara falimentul săptămâna aceasta

Economica.net
26 02. 2012
faliment_51908800

Consiliul local din Stockton va decide marţi dacă va încerca să negocieze cu creditorii săi o posibilă reeşalonare a datoriilor, scrie „Financial Times“, citat de Adevarul. Economiştii spun însă că este vorba doar de o formalitate, oraşul fiind în incapacitate de a-şi rambursa datoriile.

O lege adoptată anul trecut de statul California prevede ca municipalităţile aflate în astfel de situaţii trebuie să negocieze cu creditorii înainte de a putea demara procedura de insolvenţă şi de a beneficia de răgaz sub incidenţa legii reorganizării judiciare.

Cu o populaţie de 292.000 de locuitori, Stockton ar fi cel mai mare oraş american care a declarat falimentul în ultimii 30 de ani, potrivit lui James Spiotto, partener al casei de avocatură Chapman and Cutler.

Oraşul are datorii în valoare de 341 de milioane de dolari.