Un ordin executiv semnat de președintele american Biden pentru sancționarea coloniștilor evrei, contestat în justiție de grupuri de lobby pro-Israel

Un ordin executiv al preşedintelui Joe Biden vizând sancţionarea persoanelor acuzate de acte de violenţă împotriva palestinienilor din Cisiordania ocupată a fost contestat în justiţie de grupuri pro-israeliene şi cetăţeni israeliano-americani, care au reclamat că ordinul din februarie a.c. le încalcă dreptul la libertatea de exprimare garantat de Constituţia SUA şi interferează în mod ilegal cu exercitarea convingerilor lor religioase, relatează miercuri agenţia Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 07 aug. 2024, 20:26
Un ordin executiv semnat de președintele american Biden pentru sancționarea coloniștilor evrei, contestat în justiție de grupuri de lobby pro-Israel

Între cei care au depus plângerea marţi la un tribunal federal din Texas se numără gruparea creştină non-profit Texans for Israel, gruparea israeliană Regavim şi două persoane cu dublă cetăţenie israeliană şi americană care trăiesc în Cisiordania şi afirmă că se opun „soluţiei cu două state” favorizate de administraţia Biden.

Ordinul permite agenţiilor federale americane să impună sancţiuni financiare şi restricţii de viză persoanelor care atacă sau intimidează palestinieni sau confiscă proprietăţile acestora. La emiterea ordinului, Casa Albă a afirmat că acesta va „promova pacea şi securitatea pentru israelieni şi palestinieni deopotrivă”.

Reclamanţii susţin în schimb că ordinul îi penalizează în general pe cei care se opun creării unui stat palestinian independent.

„Este primul şi singurul regim de sancţiuni prin care o administraţie califică activităţi obişnuite, paşnice şi poziţii politice rezonabile susţinute de numeroşi americani drept dăunătoare ‘păcii’ şi prin urmare sancţionabile”, se arată în plângere.

Cazul i-a fost încredinţat judecătorului Matthew Kacsmaryk, numit de fostul preşedinte republican Donald Trump şi care a mai supervizat dosare vizând contestarea unor politici ale administraţiei Biden.

Soţia unuia dintre reclamanţii din procesul de marţi se numără între cei sancţionaţi de administraţie în baza ordinului executiv în cauză.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...