Un parc fotovoltaic mare al PPC din vestul țării, de peste 300 MW, la avizare finală la ANRE

Unul dintre cele două proiecte de parcuri fotovoltaice mari dezvoltate de PPC în Arad, preluate odată cu achiziția afacerilor Enel din România, urmează să obțină autorizația de înființare.
Mihai Nicuţ - mar, 11 iun. 2024, 08:56
Un parc fotovoltaic mare al PPC din vestul țării, de peste 300 MW, la avizare finală la ANRE

“Proiect de decizie și raport privind acordarea Autorizaţiei de înfiinţare solicitate de societatea DARA SOLAR INVESTMENT SRL pentru realizarea noii capacităţi energetice Centrala Electrică Fotovoltaică (CEF) Nădab 2”.

Acesta este unul dintre proiectele care va intra la avizare în ședința Comitetului de Reglementare a Autorității de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care va avea loc pe 12 iunie. În general, proiectele de pe listă obțin avizarea.

La momentul în care ANRE emite autorizația de înființare, dezvoltatorul proiectului trebuie să facă dovada că are finanțarea pentru construcția capacității energetice deci cel mai probabil acest proiect va fi unul dintre cele care se va finaliza și va produce energie electrică.

Dara Solar Investment este deținută de PPC Renewables, după ce grecii de la PPC au cumpărat business-urile Enel din România. Parcul fotovoltaic Nădab 2 din județul Arad a primit avizul tehnic de racordare (ATR) de la Transelectrica încă din 2022 și are o capacitate de 310 MWp.

Proiectul a fost implementat inițial de Emmanuel Muntmark, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte regenerabile din România, iar ulterior Enel Green Power a cumpărat firma, care este aum în portofoliul PPC Renewables. Alături de această centrală fotovoltaică din Arad, PPC mai dezvoltă încă una, de 370 MW, Nădab 1, proiect cumpărat inițial de Enel Green Power tot de la Muntmark.

Capacitățile de producție de energie din surse regenerabile ale grupului PPC vor ajunge la un nivel de aproape 2 GW în România, ca urmare a creșterii investițiilor la niveluri fără precedent, potrivit planului anunțat de PPC în luna ianuarie. Astfel, în următorii trei ani vor fi puse în funcțiune capacități în regenerabil cu o capacitate însumată de 1,3 GW, mai mult decât dublu față de nivelul atins în ultimii 15 ani de companiile preluate în România, mai aratăta atunci compania. La începutul anului, PPC avea un portofoliu de 600 MW instalați în regenerabile în România

Te-ar mai putea interesa și
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită la sol de 1.702 metri pătraţi. Suprafaţa utilă este de 12.000 metri......
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, ...
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenţionează să obţină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru ...