Un pic mai bine ca anul trecut, în primele două luni din 2022 – Afacerile din comerţul cu autovehicule au crescut în primele două luni cu 11,7%. Serviciile de piaţă s-au majorat cu 30,8%

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, pe serie brută, cu 11,7%, în primele două luni faţă de perioada similară din anul anterior, iar volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a urcat, ca serie brută, cu 30,8%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.
AGERPRES - vin, 15 apr. 2022, 10:28
Un pic mai bine ca anul trecut, în primele două luni din 2022 - Afacerile din comerţul cu autovehicule au crescut în primele două luni cu 11,7%. Serviciile de piaţă s-au majorat cu 30,8%

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna februarie 2022, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 11,5%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+14,6%), comerţul cu autovehicule (+14,4%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+9,9%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+6,5%), scrie Agerpres.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna februarie 2022, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 2,4%.

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna februarie 2022, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o scădere cu 2,5%, ca urmare a scăderilor înregistrate la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-8,1%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-2,4%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-0,5%). Creşteri au înregistrat activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+15,6%) şi activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+2,7%).

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna februarie 2022, faţă de luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 1,6%.

De asemenea, datele INS arată că volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna februarie 2022, comparativ cu luna februarie 2021, a înregistrat o creştere cu 13,4%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+17,5%), comerţul cu autovehicule (+14,8%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+5%) şi la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+2,2%).

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna februarie 2022, a înregistrat o creştere cu 6,7% faţă de luna februarie 2021.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna februarie 2022, a înregistrat o cifră de afaceri cu 22,6% mai mare comparativ cu luna februarie 2021, datorită creşterilor înregistrate la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+36,1%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+28,3%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+18,8%), activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+14,2%) şi la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+7,3%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna februarie 2022 a crescut cu 28,1%, comparativ cu luna februarie 2021.

În perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2022 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri mai mare cu 11,7%, influenţată de creşterea cifrei de afaceri la: comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+14,5%), comerţul cu autovehicule (+12,8%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+3,7%) şi comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+2,2%).

În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2022 comparativ cu intervalul similar din 2021, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 5,6%.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2022 a înregistrat o cifră de afaceri cu 30,8% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2021, influenţată de creşterea cifrei de afaceri la: activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+35,4%), activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+29,6%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+23,2%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+20%) şi activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+13,1%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2022, a înregistrat o cifră de afaceri cu 38,6% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie-28 februarie 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Cultivatorii de viță-de-vie au cerut ministrului Agriculturii punerea în funcțiune a sistemului antigrindină. Acesta însă nu poate fi repornit de un guvern demis a explicat demnitarul
Cultivatorii de viță-de-vie au cerut ministrului Agriculturii punerea în funcțiune a sistemului antigrindină. Acesta ...
Producătorii vitivinicoli cer punerea în funcţiune a sistemului naţional antigrindină pentru a proteja culturile de viţă-de-vie de pagubele provocate de grindină, însă programul necesar......
Groupama a deschis 520 de dosare de daună în toată țara ca urmare a furtunilor care au avut loc în ultimele zile. Cele mai multe sunt în zona București – Ilfov
Groupama a deschis 520 de dosare de daună în toată țara ca urmare a furtunilor care au avut loc în ultimele zile. Cele ...
Groupama a deschis 520 de dosare de daună la nivel naţional, în urma fenomenelor meteorologice extreme care au afectat ...
Construirea noii Stații de Transformare 110/20/10 kV Someșeni a depășit 70%. Proiectul va fi finalizat până la sfârșitul anului, anunță DEER
Construirea noii Stații de Transformare 110/20/10 kV Someșeni a depășit 70%. Proiectul va fi finalizat până la sfârșitul ...
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) anunță că lucrările aferente proiectului „Realizare stație de transformare ...
Norvegia va furniza 268 de milioane de euro pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei
Norvegia va furniza 268 de milioane de euro pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei
Norvegia a anunţat marţi că va furniza 3 miliarde de coroane (268 de milioane de euro) pentru apărarea antiaeriană a ...