Un pilot rus s-a drogat cu marijuana înainte de a se urca la bordul avionului

Un pilot rus şi o însoţitoare de bord au consumat marijuana înainte de a urca la bordul unui avion cu 192 de pasageri, starea acestora fiind observată în ultimul moment, ceea ce a necesitat înlocuirea echipajului, relatează agenţiile de presă ruse citate de agenţia EFE.
Economica.net - mar, 08 nov. 2011, 21:37

„În timpul examinării medicale de dinaintea zborului, comportamentul comandantului, al copilotului şi al unei stewardese au stârnit suspiciunea medicilor, motiv pentru care zborul a fost întârziat”, a declarat pentru agenţia rusă Interfax un purtător de cuvânt al Autorităţii aeronautice ruse.

Analizele ulterioare au confirmat că pilotul comandant şi stewardesa consumaseră marijuana, dar nu şi copilotul, conform Agerpres.

Avionul care urma să decoleze din regiunea Magadan din Extremul Orient rus cu destinaţia Moscova a plecat cu o întârziere de 12 ore cu un alt echipaj.

La 21 iunie, un avion de tipul Tupolev 134 al unei companii ruse s-a prăbuşit lângă localitatea Petrozavodsk, provocând moartea a 47 de pasageri. Ulterior s-a descoperit că pilotul navigator se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, lucru considerat în raportul investigaţiei ca fiind una dintre cauzele accidentului.

Te-ar mai putea interesa și
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații petroliere
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații ...
Compania petrolieră naţională din Kuweit a anunţat sâmbătă răniţi şi pagube materiale după un atac iranian asupra unei instalaţii petroliere, potrivit agenţiei oficiale de presă KUNA,......
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile ...
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanţul seismelor din Venezuela a depăşit vineri 5.000 de morţi, la trei săptămâni de la catastrofa care a lăsat ...
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului ...