Un procentaj mai ridicat de femei în conducerea băncilor duce la asumarea de riscuri mai mari

Imaginea femeilor de manageri precauţi, care sugerează o probabilitate mai redusă de a irosi fondurile unei bănci, este complet greşită, iar politicienii ar trebui ţină cont de acest fapt, potrivit unui studiu publicat de Bundesbank, citat de Financial Times.
Economica.net - mar, 27 mart. 2012, 14:31
Un procentaj mai ridicat de femei în conducerea băncilor duce la asumarea de riscuri mai mari

Schimbările în conducerea băncilor în urma cărora creşte procentajul de directori femei „conduc la un comportament de afaceri mai riscant”, au concluzionat autorii unui amplu studiu privind sectorului financiar german, publicat de banca centrală (Bundesbank).

De asemenea, echipele de directori mai tineri cresc asumarea de riscuri, în timp ce o prezenţă mai ridicată a directorilor cu doctorate are un efect opus.

Rezultatul studiului este contrar imaginii larg acceptate a probabilităţii mai reduse privind asumarea de riscuri în cazul femeile manageri şi ar putea crea controverse. Ministrul german al Muncii, Ursula von der Leyen, se numără printre politicienii europeni care susţin măsuri mai ferme pentru a creşte reprezentarea femeilor în conducerea companiilor.

Astfel de presiuni politice sunt bazate pe ideea egalităţii între bărbaţi şi femei, notează autorii studiului, însă impactul asupra comportamentului de afaceri al companiilor este discutat prea puţin.

Autorii studiului sunt Allen N. Berger, de la University of South California, Thomas Kick, de la Bundesbank, şi Klaus Schaeck, de la Bangor University. Chiar dacă a publicat studiul, Bundesbank a afirmat, marţi, că rezultatele „nu reflectă în mod obligatoriu punctele de vedere ale Bundesbank sau ale angajaţilor băncii”. În consiliul director al Bundesbank, format din şase persoane, se află o singură femeie.

Studiul a analizat echipele de directori de la bănci germane în perioada 1994-2010, iar rezultatele controversate ar putea fi explicate prin faptul că femeile directori „tind să aibă semnificativ mai puţină experienţă” faţă de omologii lor brăbaţi. Experienţa mai redusă alimentează asumarea de riscuri.

O altă explicaţie ar fi că includerea femeilor în consiliile de directori tinde să strice atmosfera prietenoasă. Diferenţele de experienţă şi valori ale membrilor conducerii poate creşte potenţialul de conflict în cadrul gupului şi poate afecta luarea deciziilor, notează autorii studiului.

 

Te-ar mai putea interesa și
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Investițiile în izolația pereților și a acoperișului pot fi compromise de ferestre și uși alese sau montate necorespunzător. Aceste elemente sunt zone de contact între interior și......
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali ...
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a ...
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...