Un producător japonez de filtre pentru industria auto deschide prima fabrică din Europa la Arad

06 02. 2017
roki_37540000

Compania japoneză ROKI a închiriat un spaţiu de producţie în cadrul CTPark Arad pe o perioadă de cinci ani cu posibilitate de prelungire. Unitatea va fi utilată până la sfârşitul acestui an, iar producţia în serie urmează să înceapă în 2018. În primă fază, aici vor munci 50 de muncitori. 

„Suntem foarte bucuroși că ROKI a ales CTPark Arad drept prima sa destinație eropeană. Acest proiect face parte din politica de extindere a companiei în regiunea Europei, motiv pentru care CTP a oferit spații cu posibilități de expansiune. De asemenea, poziția este strategică: CTPark Arad este situat în vestul României, cu acces direct la autostrada A1 și la viitoarea autostradă București – Timișoara – Arad – Nădlac, care alcătuiesc coridorul IV de transport paneuropean, care leagă Europa de Vest cu Europa de Sud-East,” declară Ana Dumitrache, Country Head, CTP România.

Dezvoltatorul imobiliar CTP, cel mai mare proprietar de spaţii logistice din România, are un buget de investiţii de 250 de milioane de euro pentru următorii doi ani.

CITEŞTE ŞI Dezvoltatorul imobiliar CTP vrea să ajungă la investiţii de jumătate de miliard de euro în România

ROKI Groups s-a extins în 22 de amplasamente cu 15 centre de producție în 12 țări, cum ar fi Japonia, China, India, Thailanda, Indonezia, Statele Unite, Mexic etc., acoperind Asia, America de Nord și Europa.

CTPark Arad, situat în partea de vest a României, este un centru industrial și un nod de transport important, amenajat în imediata apropiere a orașului Arad. Parcul are o vizibilitate ridicată și acces direct la autostrada A1 și la viitoarea autostradă București – Timișoara – Arad – Nădlac.