Un şef de la E.ON este noul Ministru al Economiei în Germania

Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a desemnat-o luni pe Katherina Reiche pentru postul de ministru al Economiei, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 28 apr. 2025, 11:15
Un şef de la E.ON este noul Ministru al Economiei în Germania

Viitorul guvern de coaliţie al lui Friedrich Merz – format din CDU, Uniunea Creştin-Socială (CSU) din Bavaria şi Partidul social democrat (SPD) – ar urma să-şi înceapă mandatul în mai, dar principalele poziţii ministeriale ar urma să fie anunţate încă de luni, scrie Agerpres.

Conform acordului de coaliţie, CDU a primit portofoliile Economiei şi Afacerilor Externe, în timp ce CSU are portofoliul Internelor iar SPD a primit ministerele Apărării şi Finanţelor.

De profesie avocat, Katherina Reiche este începând din 2020 director general la compania regională de infrastructură energetică Westenergie, o divizie a gigantului E.ON, cel mai mare operator de reţele energetice din Europa.

Katherina Reiche

În vârstă de 51 de ani, Reiche a fost membru al Bundestag-ului german începând din 1998 şi până în 2015, şi a mai deţinut funcţii de Secretar Parlamentar de Stat la Ministerele Mediului şi Transporturilor.

Înainte de postul actual, Reiche, care este membră în consiliul de supervizare al producătorului de componente auto Schaeffler, a fost preşedinte executiv al Asociaţiei companiilor locale de utilităţi.

Reiche va prelua portofoliul Economiei de la ecologistul Robert Habeck, care a fost ministru german al Economiei în perioada crizei energetice şi a invaziei ruseşti din Ucraina.

Uniunea Creştin-Democrată (CDU), Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi Partidul social democrat (SPD) au ajuns la un acord de coaliţie anterior în cursul acestei luni, la câteva săptămâni după alegerile parlamentare din februarie. În total, CDU ar urma să deţină 17 posturi de nivel ministerial în noul guvern, SPD ar urma să deţină şapte, iar CSU trei.

Te-ar mai putea interesa și
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Toată coasta Yemenului de la Marea Roşie se află acum sub controlul rebelilor Houthi susţinuţi de Iran, care au ocupat inclusiv ultimele insule strategice ale strâmtorii Bab el-Mandeb, a......
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional ...
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
Alstom și TransPennine Express semnează contracte în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru primele trenuri electrice ...
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că ...