Un senator rus ameninţă Chişinăul că Republica Moldova ar putea deveni o a doua Ucraină

Transformarea Republicii Moldova într-o a doua Ucraină prin concursul "patronilor" ei occidentali se va solda cu o catastrofă pentru ea, iar încercările Chişinăului de a impune schimbarea formatului operaţiunii de menţinere a păcii în Transnistria nu pot să conducă decât la destabilizare, a declarat joi Vladimir Djabarov, prim-vicepreşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), citat de agenţia de presă rusă TASS.
AGERPRES - vin, 22 iul. 2022, 09:39
Un senator rus ameninţă Chişinăul că Republica Moldova ar putea deveni o a doua Ucraină

„Transformarea Republicii Moldova într-o a doua Ucraină, situaţie spre care o împing patronii ei occidentali, pomparea ei cu arme occidentale nu fac decât să agraveze problema şi îndepărtează perspectivele unei rezolvări paşnice a conflictului de pe Nistru”, a spus Djabarov în cadrul unei mese rotunde, dedicată participării Rusiei la operaţiunea de menţinere a păcii în Transnistria.

„Deschiderea unui real al doilea front în Transnistria va duce la o catastrofă pentru întreg statul moldovean”, a ameninţat senatorul rus, în condiţiile în care autorităţile de la Chişinău au pledat dintotdeauna pentru soluţionarea paşnică a conflictului de pe Nistru, potrivit Deschide.md.

Rusia a pledat constant pentru pace în Transnistria, iar forţa de menţinere a păcii, din care fac parte şi soldaţi ruşi, „a fost întotdeauna un bastion al previzibilităţii şi al liniştii, garantul securităţii pe malul stâng al Nistrului”, susţine senatorul rus.

„Orice încercare a politicienilor iresponsabili de la Chişinău de a pune sub semnul întrebării acest rol al pacificatorilor ruşi, de a impune schimbarea formatului operaţiunii de menţinere a păcii odată cu retragerea trupelor ruse din regiune va duce doar la destabilizare”, a declarat Djabarov, citat de TASS.

Senatorul rus şi-a exprimat de asemenea preocuparea faţă de pauza prelungită care a intervenit în negocierile în formatul ‘5plus2’ (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, plus SUA şi UE, ca observatori).

„Ignorarea de către partea moldoveană a iniţiativelor de reluare a dialogului făcute de conducerea transnistreană, urmărind unilateral instrucţiunile Occidentului colectiv a pus autorităţile de la Chişinău pe calea torpilării negocierilor şi la condiţii în care continuarea acestora nu mai este posibilă în cheie constructivă”, susţine Djabarov.

Prim-vicepreşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din senatul rus a criticat autorităţile moldovene pentru adoptarea unei legi care ar interzice media ruse şi le-a acuzat că ar combate memoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei, după cum numeşte Moscova cel de-Al Doilea Război Mondial.

„Oare crede în mod serios Chişinăul că interzicând panglicile Sf. Gheorghe şi glorificându-i pe criminalii româno-fascişti, împreună cu românizarea şi o propagandă rusofobă frenetică în mass-media în legatură cu situaţia din Ucraina fac ca imaginea Republicii Moldova să fie atractivă pentru transnistreni?”, se întreabă retoric senatorul rus în declaraţia pentru TASS.

„Ţara noastră va continua să asigure pacea pe Nistru şi să contracareze orice posibile provocări şi tentative de destabilizare. Acest lucru este în interesul locuitorilor atât din Republica Moldova, cât şi din Transnistria”, a afirmat el.

Potrivit Deschide.md, administraţia de la Tiraspol a declarat în repetate rânduri că negocierile în formatul ‘5+2’ nu pot fi reluate din cauza războiului dintre Rusia şi Ucraina.

În acest context, TASS scrie că preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, după ce a fost aleasă în această funcţie în 2020, a făcut o serie de declaraţii dure împotriva Tiraspolului şi a spus că nu intenţionează să se întâlnească cu liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, aşa cum au făcut-o predecesorii ei.

Ea a subliniat necesitatea retragerii trupelor ruse (Grupul Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria/GOTR) din stânga Nistrului şi transformarea actualei operaţiuni de menţinere a păcii ruse într-o misiune civilă sub mandat internaţional.

Ca răspuns, Krasnoselski a declarat că este categoric împotriva retragerii GOTR şi a forţelor de menţinere a păcii, pe care le consideră garantul stabilităţii şi securităţii în Transnistria, scrie TASS.

De fapt, potrivit presei de peste Prut, parlamentul de la Chişinău a adoptat în aprilie o lege care nu prevede interzicerea media ruse în Republica Moldova, ci vizează sancţionarea mass-media care difuzează conţinuturi calificate drept dezinformări sau informaţii ce afectează securitatea spaţiului informaţional audiovizual, în contextul intensificării propagandei ruse pe fondul războiului declanşat de Kremlin în Ucraina.

„Nu putem admite mesaje care denaturează informaţia despre război – e revoltător şi inuman să învinuieşti victimele de suferinţele proprii. Cei care astăzi justifică uciderea ucrainenilor, mâine – sau chiar azi – pot cere uciderea moldovenilor. Cei care nu condamnă azi războiul sunt la fel ca şi cei care nu au condamnat, la vremea lor, pogromurile, Holocaustul sau deportările. Nu uităm aceste pagini tragice şi ruşinoase din istoria noastră. Nu putem admite repetarea lor. Şi nu putem permite ca atrocităţile de azi să fie asociate cu memoria eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, care şi-au dat viaţa pentru pace”, a subliniat la vremea respectivă Maia Sandu, citată de Deschide.md.

Iar în ceea ce priveşte interzicerea panglicii Sf. Gheorge – considerat un semn al susţinătorilor preşedintelui rus Vladimir Putin, dar şi al separatiştilor proruşi din Ucraina – ca şi a simbolurilor „Z” si „V”, utilizate de trupele ruse care au atacat Ucraina, Chişinăul a explicat că nu poate subscrie ipocriziei Moscovei, care pe de o parte vorbeşte despre pace, iar pe de alta atacă şi încalcă suveranitatea unui stat independent şi ucide oameni nevinovaţi, sub false pretexte, conform media moldovene.

Te-ar mai putea interesa și
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare aferente anului 2026, actualizarea datelor personale sau a......
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul ...