Un start-up din România intră în programul Google for Startups Growth Academy

Furnizorul de soluţii de educaţie digitală Ascendia anunță că platforma de creare de conținut educațional LIVRESQ a fost selectată să participe în prima cohortă din EMEA a acceleratorului Google for Startups Growth Academy: AI for GovTech.
Lidia Neagu - mie, 24 sept. 2025, 14:54
Un start-up din România intră în programul Google for Startups Growth Academy

Programul, desfășurat pe o durată de trei luni, oferă companiei o platformă de lansare către piețele guvernamentale globale, mentorat direct de la executivi Google și acces la resurse semnificative.

LIVRESQ este una dintre cele 25 de soluții alese și singura soluție din România acceptată în acest program.

Cu sprijinul Google, Ascendia va extinde semnificativ infrastructura AI a LIVRESQ, urmând să încorporeze și să dezvolte în platformă modele de limbaj de ultimă generație (LLM) și soluții AI mai puternice. Scopul este scalarea LIVRESQ pentru a răspunde și mai bine nevoilor complexe ale sectorului public, de la capacitatea de a gestiona volume mari de cursanți, formatori, date și conținut, până la securitate sporită.

„Prin participarea LIVRESQ în acceleratorul Google AI for GovTech ne extindem capacitatea de a colabora cu instituții publice din mai multe țări, atât la nivel local cât și central. Este o ocazie unică de a integra și dezvolta AI și de a poziționa Ascendia ca furnizor global de soluții GovTech de educație digitală, bazate pe inteligență artificială”, a declarat Cosmin Mălureanu, CEO al Ascendia.

Ascendia dezvoltă soluții complete de educație digitală pentru sisteme de mari și foarte mari dimensiuni, de la cele pentru corporații la cele dedicate administrațiilor publice locale sau centrale.

Compania este membru în grupul de experți pentru conținut educațional digital (DEC) al Comisiei Europene și furnizor de servicii e-learning pentru Consiliul Europei.

Google for Startups Growth Academy: AI for GovTech ajută fondatorii de companii din Europa, Orientul Mijlociu sau Africa (EMEA) să accelereze implementarea soluțiilor AI pentru a îmbunătăți sistemele publice. Acest program de trei luni oferă mentorat Google și resurse AI pentru a pregăti companiile cu potențial ridicat, pentru a fi un partener guvernamental durabil.

Companiile selectate în cadrul programului arată modul în care tehnologia specializată AI poate modela viitorul infrastructurii publice eficiente. Programul începe online pe 24 septembrie, obiectivul fiind să conecteze echipele startup-urilor selectate cu instrumentele și expertiza de care au nevoie pentru a-și extinde afacerea și a îmbunătăți viețile și comunitățile.

Te-ar mai putea interesa și
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Industria auto din România și din întreaga lume traversează una dintre cele mai complexe perioade din ultimele decenii. Presiunea exercitată de producătorii auto asupra costurilor,......
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor pozitive privind inflația făcute de Kevin Warsh
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor ...
După ce a atins miercuri un nou minim anual de 57.722 de dolari, bitcoin a înregistrat o ușoară revenire, care l-a readus ...
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu nicotină ZYN ca „produse din tutun cu risc modificat”
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu ...
Prin această decizie, ZYN devine primul produs din categoria pliculețelor cu nicotină care primește o astfel de autorizare, ...
Spania se aşteaptă să primească 100 de milioane de turişti în acest an
Spania se aşteaptă să primească 100 de milioane de turişti în acest an
Este posibil ca în acest an Spania să atragă 100 de milioane de turişti străini, numărul vizitatorilor fiind aşteptat ...