Un tratat controversat privind telecomunicaţiile, semnat de 89 de ţări

Economica.net
14 12. 2012
telecomunicatii_31334700

„Le mulţumesc celor 89 de state care au semnat tratatul”, a declarat Mohamed al-Ghanim, preşedintele Conferinţei mondiale privind telecomunicaţiile internaţionale, care şi-a încheiat vineri lucrările la Dubai.

Tratatul urmează să intre în vigoare în 2015, însă 55 de ţări, printre care şi SUA, nu au semnat documentul, a adăugat el.

Şeful delegaţiei americane, Terry Kramer, a părăsit sala de discuţii la începutul ceremoniei de semnare a tratatului, potrivit jurnaliştilor.

„Sper că cele 55 de state care nu au semnat tratatul sau care mai trebuie să aibă consultări, se vor gândi din nou”, a adăugat Ghanim, şeful Autorităţiii de reglementare a telecomunicaţiilor în Emiratele Arabe Unite (EAU).

Noul tratat care actualizează, pentru prima dată din 1988, Regulamentul Telecomunicaţiilor Internaţionale (RTI), a stârnit obiecţiile operatorilor de internet, ale militanţilor şi ale mai multor ţări, în frunte cu SUA, care se tem că documentul va contribui la punerea internetului sub control guvernamental.

„Statele Unite au considerat întotdeauna că (tratatul) nu ar trebui să privească şi conţinutul internetului sau guvernanţa sa”, a explicat Kramer, când a anunţat că ţara sa nu poate ‘semna (textul) în forma sa actuală’.

Totuşi, secretarul general al UIT, Hamadoun Toure, a răspuns că noul tratat nu vizează internetul şi nu aduce atingere libertăţilor.

„Această conferinţă nu are niciun impact asupra internetului”, a dat asigurări Toure, cu puţin timp înaintea ceremoniei de semnare, precizând că singurul text care evocă internetul este o rezoluţie fără caracter obligatoriu privind promovarea unui mediu favorabil pentru o mai mare dezvoltare a internetului.

Rezoluţia subliniază, printre altele, că ‘toate guvernele trebuie să aibă o responsabilitatea egală în materie de guvernanţă internaţională a internetului’, potrivit textului.

Toure a mai afirmat că dreptul la libertatea de exprimare a fost confirmată în preambulul tratatului.

„Statele membre îşi reafirmă angajamentul de a pune în aplicare prezentul regulament într-o manieră care respectă şi confirmă obligaţiile lor în materie de drepturi” ale omului, se mai precizează în comunicat.

Însă motorul de căutare Google, extrem de criticat la conferinţa de la Dubai, a precizat joi că mai multe guverne participante vor să sporească cenzura.

„Ceea ce este clar la conferinţa UIT de la Dubai, este că mai multe guverne vor să întărească regulamentul şi cenzura pe internet”, a declarat grupul într-un comunicat.

„Suntem cu ţările care refuză să semneze acest tratat şi cu milioanele de voci care ni s-au alăturat pentru a susţine un internet liber şi deschis”, a adăugat Google.