Una din cele mai mari companii aeriane americane a intrat în faliment

Grupul american AMR Corp, care controlează American Airlines, al treilea mare operator aerian din SUA, a cerut protecţia legii falimentului în SUA, după ce a eşuat să ajungă la acorduri cu salariaţii pentru reducerea costurilor cu forţa de muncă, scrie Mediafax.
Economica.net - mar, 29 nov. 2011, 15:05

American Airlines devine ultima companie aeriană americană care solicită în intanţă protecţie faţă de creditori. AMR a încercat să evite acest moment încă de la atacurile teroriste din 2001, când industria aeriană a Statelor Unite s-a confruntat cu probleme financiare, iar principalii competitori au apelat la faliment în conetxtul înregistrării unei încetiniri în mediul de afaceri.

Totodată, compania a coborât de pe primul loc la nivel mondial pe locul al treilea în Statele Unite după United Continental Holdings şi Delta AirLines.

În cererea pentru protecţie împotriva legii falimentului, American Airlines, care şi-a început activitatea cu livrarea de poştă aeriană în anii ’20, a menţionat active de 24,7 miliarde de dolari şi datorii de 29,6 miliarde de dolari.

Conducerea American Airlines negocia încă din 2006 cu reprezentanţi ai angajaţilor pentru a creşte productivitatea, astfel încât să recupereze din dezavantajul legat de costuri în raport cu alţi operatori.

Piloţii, însoţitorii de zbor, mecanicii şi alţi angajaţi intenţionau să folosească negocierile pentru a recupera o parte din beneficiile anuale de 1,6 miliarde de dolari la care au renunţat în 2003 pentru a ajuta compania să evite falimentul.

Acţiunile operatorului aerian s-au prăbuşit cu 79% în acest an.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...