Una dintre cele mai vechi bănci din lume, Monte dei Paschi di Siena, preia integral Mediobanca. Vrea să ajungă la un profit de 3,7 miliarde de euro

Monte dei Paschi di Siena (MPS), una dintre cele mai vechi bănci din lume, a anunţat vineri că va finaliza până la sfârşitul anului fuziunea cu Mediobanca, iar entitatea combinată ar urma să ajungă la un profit de 3,7 miliarde de euro în 2030, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 27 feb. 2026, 11:27
Una dintre cele mai vechi bănci din lume, Monte dei Paschi di Siena, preia integral Mediobanca. Vrea să ajungă la un profit de 3,7 miliarde de euro

Monte dei Paschi di Siena (MPS), una dintre cele mai vechi bănci din lume, a anunţat vineri că va finaliza până la sfârşitul anului fuziunea cu Mediobanca, iar entitatea combinată ar urma să ajungă la un profit de 3,7 miliarde de euro în 2030, transmite Reuters.

Cifra, care exclude elementele excepţionale, vine după un profit de 2,4 miliarde de euro înregistrat anul trecut, a informat MPS la prezentarea strategiei multianuale, după achiziţionarea rivalei mai mari în 2025, scrie Agerpres.

Monte dei Paschi a fost ani de zile banca cu probleme din Italia, până când a fost salvată de stat, în 2017. Italia şi-a redus gradual, de la 68% la 11,7%, participaţia deţinută la Monte dei Paschi, ceea ce a adus în Consiliul de Administraţie al băncii compania holding Delfin a miliardarului Leonardo Del Vecchio. Delfin era cel mai mare acţionar al Mediobanca, cu o participaţie de 19,8%, în timp ce miliardarul Francesco Gaetano Caltagirone deţinea 7,8%.

Pe fondul consolidării sistemului bancar al ţării, Monte dei Paschi di Siena a lansat o ofertă de preluare a 86% din acţiunile Mediobanca. Acum va cumpăra şi restul participaţiei şi va delista Mediobanca pentru a face economii de 700 milioane de euro, în urma preluării.

De asemenea, MPS a anunţat că va distribui dividende de 16 miliarde de euro până în 2030. Pe fondul majorării dobânzilor în ultimii ani, băncile înregistrează profituri ridicate.

Acordul prin care Monte dei Paschi di Siena a plătit 16 miliarde de euro pentru Mediobanca a fost cea mai mare şi cea mai îndrăzneaţă tranzacţie anul trecut pe segmentul de fuziuni şi achiziţii (M&A) din Italia.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...