Undă verde pentru autostrada Sebeş-Turda: Au fost emise autorizaţii de construire pentru două loturi

Lucrările de pe loturile 1 şi 3 din Autostrada Sebeş-Turda (A10) vor putea fi reluate, după ce marţi au fost emise autorizaţii de construire, potrivit unor anunţuri postate pe reţele de socializare de oficiali din domeniu.
Economica.net - mar, 28 iun. 2016, 10:03
Undă verde pentru autostrada Sebeş-Turda: Au fost emise autorizaţii de construire pentru două loturi

„Astăzi se emit autorizațiile de construire pentru 26 km din autostrada Sebeș-Turda, respectiv lotul 1 (pentru 14 din 17 km) și lotul 3 (în întregime)”, spune Cătălin Drulă, consilier al premierului Dacian Cioloş pe domeniul infrastructurii de transport, pe contul său de Facebook.

Contractul pentru construcţia lotului 1 din această autostradă, în valoare de 542 milioane de lei, a fost atribuit asocierii Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Constructii SRL. Stadiul fizic al lucrărilor pe acest lot este de peste 12% iar termenul pentru finalizarea lor este luna octombrie 2016, potrivit datelor de pe site-ul CNADNR.

Contractul pentru Lotul 3 din Sebeş-Turda, în lungime de 12,45 kilometri, a fost atribuit asocierii Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte D’Acqua SpA şi trebuia finalizat până în martie anul acesta.

Proiectul autostrăzii Sebeș-Turda, în lungime de 70 km, conectează autostrăzile existente A1 Deva-Sibiu și A3 Cluj (Gilău) – Câmpia Turzii. La finalizarea autostrăzii, Clujul va fi legat de Sibiu și Deva pe autostradă.

Ordinele de începere pentru aceste proiecte au fost date în 20 mai 2014 pentru 41km (loturile 3 și 4) și în 2 decembrie 2014 pentru ceilalți 29 km (loturile 1 și 2). Durata prevăzută era de 22 luni: 4 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.

„Din păcate, am găsit și acest proiect în decembrie 2015 într-un punct foarte prost. Fără autorizații de construire, fără exproprieri suplimentare efectuate, fără scoaterea din circuitul agricol a terenurilor, iar pe unul din loturi nici măcar faza de proiectare (cea care trebuia să dureze 4 luni) nu era gata. Dar cea mai serioasă problemă era cea a lucrărilor executate fără autorizație de construire”, mai spune Cătălin Drulă.

Pentru rezolvarea situaţiei autostrăzilor la care s-a lucrat fără autorizaţie de construire, a fost emisă o ordonanță de urgență.

„Avem în sfârșit autorizații de construire pe 3 loturi (lotul 1 – 14 din 17 km, lotul 2 – complet, lotul 3 – complet) și în câteva zile vom avea și pe lotul 4. Se pot în sfârșit relua în plin (sau începe în cazul lotului 1) lucrările”, mai spune consilierul premierului, care estimează că inaugurarea acestei autostrăzi va avea loc anul viitor.

Şi ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a anunţat marţi pe contul său de LinkedIn că a fost semnat ordinul pentru emiterea autorizației de construire pe lotul 1 al autostrăzii A10 Sebeș-Turda.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai dura însă
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai ...
Prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, la Târgu Mureş, că în zilele următoare Romgaz va semna efectiv contractul de preluare a combinatului chimic Azomureş, după ce vineri......
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente unui contract pentru serviciile publice oferite, pentru simplul fapt că acel contract nu există
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente ...
Operatorul Ferotrafic - TFI nu a încheiat cu statul, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), un contract de servicii ...
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune bugetară nejustificată”. Angajații din sectorul privat și cel bugetar au interese comune
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune ...
Nota de plată a dezechilibrelor bugetare nu poate fi pusă din nou pe umerii lucrătorilor, iar incapacitatea sau lipsa ...
Cazino Music Festival va debuta la Constanța în luna septembrie. Urmează 11 weekenduri de muzică clasică la malul Mării Negre. Biletele au fost scoase la vânzare
Cazino Music Festival va debuta la Constanța în luna septembrie. Urmează 11 weekenduri de muzică clasică la malul Mării ...
Cazinoul din Constanța a anunțat astăzi că din această toamnă inaugurează un nou festival internațional de muzică, ...