Undă verde pentru Lucian Romaşcanu ca membru al Curţii de Conturi Europene, de la Parlamentul European

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a dat marţi undă verde desemnării Lucian Romaşcanu, nominalizat de guvernul român, ca membru al Curţii de Conturi Europene (CCE).
AGERPRES - mar, 01 apr. 2025, 15:20
Undă verde pentru Lucian Romaşcanu ca membru al Curţii de Conturi Europene, de la Parlamentul European

Eurodeputaţii au susţinut numirea sa cu 437 voturi pentru, 128 împotrivă şi 92 abţineri. Mandatul actualului membru român al Curţii de Conturi Europene, Viorel Ştefan, va expira la 30 iunie 2025, scrie Agerpres.

Decizia finală va fi luată de statele membre ale Uniunii Europene în cadrul Consiliului.

Curtea de Conturi Europeană (CCE) răspunde de controlul finanţelor Uniunii Europene. În calitate de auditor extern al Uniunii Europene, aceasta contribuie la îmbunătăţirea gestiunii financiare a UE şi joacă rolul de gardian independent al intereselor financiare ale cetăţenilor Uniunii.

Membrii CCE trebuie să facă parte ori să fi făcut parte, în statul lor, din instituţiile de control financiar extern sau să aibă o calificare deosebită pentru această funcţie şi trebuie să prezinte toate garanţiile de independenţă. Ei sunt numiţi de Consiliu, cu majoritate calificată, la recomandarea fiecărui stat membru pentru locul ce îi revine, după consultarea Parlamentului European.

Mandatul membrilor CCE este de şase ani, cu posibilitate de prelungire.

Membrii Curţii de Conturi se bucură de aceleaşi privilegii şi imunităţi ca judecătorii Curţii de Justiţie a UE şi „îşi exercită funcţiile în deplină independenţă”. Acest lucru înseamnă că nu au voie să solicite sau să accepte instrucţiuni din partea niciunei surse externe, că trebuie să se abţină de la orice act incompatibil cu atribuţiile lor, că nu pot exercita nicio altă activitate profesională, remunerată sau nu.

În cazul în care un membru al CCE încalcă aceste condiţii, Curtea de Justiţie îl poate îndepărta din funcţie.

Lucian Romaşcanu, a cărui numire a fost recomandată anterior de Comisia pentru control bugetar a PE (CONT), a fost ministru al culturii, iar în prezent este preşedintele Consiliului Judeţean Buzău. El deţine o diplomă de licenţă de la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi o diplomă de master (MBA) de la Facultatea de administrare a afacerilor (ASSEBUS) din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...