Unde-i mai ieftin Crăciunul tradiţional 2012: în Bucovina, Maramureş, Viena sau la Praga?

Crăciun tradiţional în România sau vacanţă de Crăciun la Viena sau Praga? Dacă vă întrebaţi unde e mai avantajos să petreceţi Crăciunul, în atmosfera autentică a sărbătorilor, citiţi într-un material ECONOMICA.NET cât vă costă un sejur de Crăciun tradiţional în Bucovina sau Maramureş şi, comparativ, ce tarife percep acum agenţiile de turism pentru o vacanţă de Crăciun la Praga sau la Viena.
Economica.net - vin, 09 nov. 2012, 22:04
Unde-i mai ieftin Crăciunul tradiţional 2012: în Bucovina, Maramureş, Viena sau la Praga?

Răspunsul scurt: veţi plăti mai puţin pentru un sejur de Crăciun tradiţional în România decât în Cehia sau Austria, în iarna 2012.

ECONOMICA.NET vă prezintă câteva dintre cele mai bune oferte pentru un sejur de Crăciun autentic în România. Citiţi în continuare cât vă costă să petreceţi Crăciunul 2012 în Maramureş sau în Bucovina.

850 de lei plăteşti pentru un sejur de Crăciun autentic în Maramureş

Cei care vor să petreacă sărbătorile de Crăciun în Maramureş pot opta pentru un pachet turistic care ajunge la 850 de lei (în jur de 188 de euro).
În aceşti bani intră 4 nopţi cazare cu demipensiune (adică mic dejunul şi cina), în pensiuni de 2-3 margarete din Borşa. Cinele oferite pe parcursul vacanţei de Crăciun vor fi tradiţionale. Cina din seara din 23 decembrie se va centra pe ritualul cunoscut ca pomana porcului, în timp ce masa de seara de 24 decembrie va constitui o cina tradiţională de Crăciun, cu daruri şi cu întâmpinarea colindătorilor.
În preţ mai intră şi un tur al Maramureşului cu autocarul, asistat de un ghid specializat care vă va oferi informaţii despre obiectivele şi locurile vizitate şi o plimbare cu sania cu zurgălăi sau cu căruţa trasă de cai, funcţie de vreme.
Precizăm că sejurul descris mai sus vizează intervalul 22 decembrie-26 decembrie. Amănunte despre programul complet al sejurului găsiţi aici.

Aproximativ 1,000 de lei te costă un sejur de 7 zile de Crăciun în Bucovina

O vacanţă de 7 zile în perioada sărbătorilor de Crăciun în comuna bucovineană Vama (situată în Suceava) ajunge la 1.050 de lei (peste 232 euro).
Banii acoperă 6 nopţi cazare într-o pensiune de 3 margarete din comuna Vama, demipensiune (mic dejun şi cină bucovineană), cu masă festivă de Crăciun. Pe 24 decembrie, turiştii care optează pentru acest pachet turistic pot participa la ritualul tăierii porcului, la pregătirea preparatelor tradiţionale şi la pomana porcului. Seara continuă cu împodobirea bradului, primirea colindătorilor, cu cina din Ajunul Crăciunului şi cu „sosirea” lui Moş Crăciun.
În preţ mai intră şi plimbare cu sania trasă de cai şi petrecere cu taraf bucovinean.
Sejurul începe pe 22 decembrie.
Informaţii suplimentare despre acest pachet turistic găsiţi aici.

 

Vacanţa de Crăciun 2012 la Praga şi la Viena. Unde e mai avantajos să mergi la iarnă

 

Peste 370 de euro te costă un sejur de 5 zile în perioada Crăciunului la Praga

Mai exact, la 372 de euro ajunge un pachet turistic de Crăciun în capitala Cehiei, în această iarnă. În preţ intră biletul de avion Bucureşti-Praga şi retur, 4 nopţi cazare într-un hotel de 3 stele din Praga, mic dejun, taxa de aeroport şi cina tradiţională de Crăciun, precum şi un tur al oraşului, asistat de un ghid care vorbeşte limba română. Detalii găsiţi aici.

 

Un sejur de Crăciun la Viena depăşeşte 360 de euro în 2012

Concret, 369 de euro te costă o vacanţă de 6 zile în perioada sărbătorilor de Crăciun la Viena. Tariful acoperă 5 nopţi cazare cu mic dejun la hoteluri de 3 şi 4 stele, 3 cine, transport cu autocarul până la Viena şi înapoi, biletul la concertul extraordinar de Căciun al Wiener Hofburg Orchester la sala de festivităţi „Festsaal” a Palatului Imperial Hofburg. În preţ intră şi turul oraşului Budapesta (inclusiv vizitarea pieţei de Crăciun din capitala Ungariei), turul Vienei şi vizitarea pieţei de Crăciun de la Viena. Pe 22 decembrie se pleacă spre Viena. Amănunte despre acest pachet turistic găsiţi aici.

Te-ar mai putea interesa și
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
Exportatorii de cereale românești au început anul comercial în forță, cu creșteri ale volumelor vândute peste granițele UE cu peste 30% mai mari față de anul trecut....
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, deşi posturile au rămas neocupate luni de zile INTERVIU
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, ...
"Oraşele mari sunt, previzibil, mai deschise decât localităţile mici, dar nu neapărat din toleranţă, ci din anonimat. ...
Pas istoric pentru frații Pavăl: Dedeman pregătește magazinul din ultimul județ în care nu era prezent și bifează acoperirea totală a României. Aduce și Farmacia Tei și Bebe Tei
Pas istoric pentru frații Pavăl: Dedeman pregătește magazinul din ultimul județ în care nu era prezent și bifează ...
Dedeman a cumpărat în 2024 un teren de în ultimul județ în care nu era prezent cu un magazin. Deschiderea magazinului ...
MET Group semnează cu Shell un acord nou pentru furnizarea de GNL din Statele Unite
MET Group semnează cu Shell un acord nou pentru furnizarea de GNL din Statele Unite
MET International, divizia de trading și wholesale a MET Group, companie energetică integrată cu sediul central în Elveția, ...