Unde sunt cel mai scump si cel mai ieftin cartier din România

22 12. 2025
blocuri apartamente (2)

Conform analizei realizate de Imobiliare.ro, care oferă o retrospectivă a anului 2025 pe piaţa imobiliarelor, Cluj-Napoca s-a menţinut, pentru al zecelea an consecutiv, liderul pieţei rezidenţiale fiind cel mai scump oraş din ţară pentru românii care şi-au dorit să facă achiziţii imobiliare. Preţul mediu solicitat de proprietari şi dezvoltatori pentru apartamentele puse în vânzare a depăşit pragul de 3.200 euro/mp util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, instrument care monitorizează de peste 15 ani evoluţia pieţei rezidenţiale din principalele centre urbane prin intermediul celei mai extinse baze de date din ţară.

Cartierele în care se plăteşte, însă, cel mai mult pentru a cumpăra un apartament pot fi găsite în Capitală. Maximumul pieţei imobiliare româneşti este dat de zonele Aviatorilor (4.910 euro/mp util), Primăverii (4.583 euro/mp util), Kiseleff (4.491 euro/mp util) şi Herăstrău (4.470 euro/mp util).

Cluj-Napoca şi Braşov contribuie şi ele la topul naţional al celor mai scumpe zone, chiar dacă se menţin la distanţă considerabilă de Bucureşti. Cumpărătorii au nevoie de cei mai mulţi bani pentru a deveni proprietari în centrul oraşului din vestul ţării (3.932 euro/mp util), dar şi în zonele Piaţa Mihai Viteazul (3.583 euro/mp util) şi Andrei Mureşanu (3.465 euro/mp util). Apartamentele se vând, în medie, cu circa 3.300 euro/mp util în cartierele Bună Ziua şi Europa. Drumul Poienii este cea scumpă zonă braşoveană, preţul mediu solicitat pentru apartamentele listate la vânzare ajungând la 3.028 euro/mp util. Pragul de 3.000 euro/mp util nu este atins în niciun alt mare oraş din ţară.

Nu doar cel mai scump cartier din România poate fi găsit în Capitală, ci şi cel mai ieftin. Oraşul este unul marcat de contraste puternice la nivelul pieţei rezidenţiale, diferenţele fiind mai vizibile decât în orice alt centru urban major analizat de Imobiliare.ro. Preţurile mici vin, însă, cu unele compromisuri atunci când vine vorba de reputaţia zonei în care se află locuinţa. Cumpărătorii achită, în medie, mai puţin de 1.100 euro/mp util pentru a face o achiziţie în Ferentari şi doar 1.300 euro/mp util pentru un apartament în Rahova.

În privinţa chiriilor, Bucureştiul este campion absolut la nivel naţional. Bugetul mediu lunar necesar închirierii unui apartament într-una dintre cele mai exclusiviste zone din oraş – cea situată între Bulevardul Aviatorilor şi Calea Dorobanţi, supranumită „Capitale” – este cu aproape 2.100 euro mai mare decât cel solicitat chiriaşilor din cea mai scumpă zonă clujeană, Făget (820 euro/lună).

Doar două alte oraşe se remarcă la acest capitol – Braşov şi Constanţa – ambele contribuind cu câte o zonă în clasamentul celor mai scumpe din ţară pentru chiriaşi. Cei care vor să se mute într-un apartament situat pe Drumul Poienii trebuie să achite lunar, în medie 1.100 euro. Pentru un apartament localizat într-un imobil din cartierul Faleză Nord chiria medie lunară ajunge la 1.000 euro.

Cel mai ieftin cartier pentru chiriaşii din marile oraşe poate fi găsit, în schimb, în Timişoara. Este vorba despre zona UMT unde închirierea unui apartament necesită un buget mediu lunar de 220 euro.

„În 2025 am avut, în realitate, doi ani într-unul singur pe piaţa imobiliară. Prima parte a fost marcată de un interes ridicat, de un număr important de tranzacţii, alimentate de amânarea unor decizii fiscale pe fondul amânării alegerilor şi culminând cu un record în luna iulie pe fondul schimbării TVA. A doua parte a anului a fost însă dominată de prudenţă şi aşteptare, pe măsură ce cumpărătorii au devenit mai atenţi la contextul economic şi legislativ. Contrastul dintre aceste două ritmuri explică perfect de ce piaţa a părut împărţită în două cicluri distincte în acelaşi an”, a declarat directorul de marketing al Imobiliare.ro, Daniel Crainic, citat în comunicat.

Cele mai populare cartiere din ţară pentru achiziţii imobiliare pot fi găsite în Capitală, ofertă simţitor mai mare faţă de cea întâlnită în celelalte centre urbane din ţară atrăgând şi o cerere record. Primele poziţii în top sunt ocupate de extreme ale pieţei rezidenţiale în materie de preţuri şi nu numai, respectiv cartierele Berceni şi Militari, accesibile din sudul şi vestul oraşului, care pun la dispoziţie numeroase opţiuni, atât celor care caută o locuinţă nouă, cât şi celor interesaţi de o proprietate de pe piaţa veche. Pipera completează topul, acesta fiind un cartier din nordul oraşului care a trecut în ultimii ani printr-o etapă de dezvoltare accelerată şi atrage în prezent prin standardul superior de viaţă promis de noile proiecte imobiliare.

În Braşov, în topul preferinţelor cumpărătorilor este un cartier nou – Tractorul, în timp ce în Cluj-Napoca şi Iaşi preţul pare să primeze. Aici, zone precum Mănăştur şi Tătăraşi, unde locuinţele sunt mai accesibile, ocupă primele locuri.

La capitolul chirii, cele mai dorite cartiere din ţară în rândul chiriaşilor se află, de asemenea, în Bucureşti. De această dată Militari ocupă prima poziţie în top, fiind urmat îndeaproape de Drumul Taberei şi de Dristor. Toate cele trei zone le oferă locuitorilor conexiuni bune la mijloacele de transport în comun, inclusiv la metrou.

Chiriaşii din Braşov îşi caută apartamente în special în zona Tractorul, dar sunt atraşi şi de oferta din Astra sau din Centrul Istoric, în timp ce Mărăşti, Gheorgheni şi Mănăştur sunt zonele-vedetă ale oraşului Cluj-Napoca.

Cei care au fost interesaţi de realizarea unor achiziţii imobiliare în Capitală în 2025 au avut cele mai multe şanse să găsească locuinţa potrivită nevoilor lor în cartiere precum Berceni, Theodor Pallady sau Drumul Taberei. Aici au fost puse în vânzare cele mai multe apartamente, preţurile au fost mai scăzute decât în alte zone bucureştene, oferta a inclus un număr semnificativ de locuinţe nou finalizate, iar accesul la metrou a reprezentat un avantaj pentru toţi cei care au vrut să evite aglomeraţia din trafic.

Tractorul, Astra şi Bartolomeu sunt cartierele din Braşov unde au fost listate la vânzare cele mai multe apartamente în 2025, în timp ce în Cluj-Napoca podiumul este ocupat de Mănăştur, Mărăşti şi Gheorgheni.

Cele mai multe apartamente de închiriat au putut fi găsite, în 2025, în Capitală, în Militari. Alte cartiere care s-au remarcat prin oferta extinsă au fost Drumul Taberei şi Berceni.

Chiriaşii braşoveni au avut cele mai multe opţiuni în cartierele Tractorul şi Astra.

Mărăşti a fost, în 2025, cartierul clujean cu cele mai multe apartamente disponibile pentru închiriere, acesta fiind urmat în top de Gheorgheni şi Mănăştur.