Underline Ventures a ridicat 20 de milioane de dolari pentru a investi în startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est

Fondul de investiții românesc Underline Ventures, înființat de Bogdan Iordache în 2022, anunță că a finalizat subscripția primului fond la 20 de milioane de dolari. Fondul se va concentra în continuare pe susținerea antreprenorilor în tehnologie est-europeni la început de drum care construiesc startup-uri cu o creștere accelerată și cu ambiții globale. Underline Ventures dorește să investească în peste 20 de startup-uri la început de drum fondate de antreprenori români, dar și est-europeni, cu o investiție medie de 500.000 de dolari.
Lidia Neagu - mie, 22 nov. 2023, 14:21
Underline Ventures a ridicat 20 de milioane de dolari pentru a investi în startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est

„Suntem norocoși să colaborăm cu investitori care au convingerea profundă că fondatorii est-europeni pot construi afaceri importante în tehnologie, în ciuda mediului macro actual. Știm că fondatorii care strâng fonduri în acest climat trebuie să dea dovadă de multă rezistență – deși acesta poate fi considerat un început dificil, pe termen lung poate fi o modalitate excelentă de a arăta reziliența fondatorilor”, spune Partenerul General al Underline Ventures, Bogdan Iordache.

Capitalul fondului a fost strâns în mare parte de la fondatori și operatori în tehnologie, dar și de la alți lideri de afaceri și fonduri internaționale care investesc în alte fonduri de investiții. Underline intenționează să își dubleze eforturile pentru a dezvolta o platformă care oferă servicii pentru companiile din portofoliu.

Până acum, fondul a finalizat șapte investiții în România, Croația, Serbia și în diaspora est-europeană, de la big data și AI și securitate cibernetică până la infrastructura ecommerce, și investește activ în continuare pentru a ajunge la un portofoliu de 20 de companii.

„Ne concentrăm pe sprijinirea fondatorilor excepționali care construiesc soluții la probleme dificile și plănuiesc să se extindă la nivel global. Fondatorii sunt pe primul loc. Suntem agonistici în ceea ce privește domeniile la care ne uităm, dar acordăm o atenţie sporită automatizării companiile, AI-ului, cybersec-ului, tehnologiei industriale și de apărare, dar şi startup-urilor care combat schimbările climatice prin soluțiile lor”, mai spune Bogdan Iordache.

Fondul din București se angajează să dezvolte o platformă extinsă, practică, care să le permită fondatorilor să obțină sprijin relevant pentru unele dintre problemele operaționale de bază cu care se confruntă fondatorii: recrutarea, marketing-ul, vânzările, comunicarea, finanțele și strângerea de fonduri.

„Platforma noastră de servicii pentru companiile din portofoliu este o parte a strategiei noastre de bază la Underline, nu este doar ceva ce am considerat că trebuie să bifăm pentru a ne alinia cu ce am văzut la fondurile din afară. Dorim să ajutăm fondatorii să depășească obstacolele operaționale cheie cu care se confruntă, în propriile lor condiții, fie cu sprijinul echipei noastre, fie prin valorificarea rețelei noastre extinse”, adaugă Bogdan Iordache.

Fondul Underline Ventures este susținut de peste 20 de fondatori și profesioniști în tehnologie de la companii precum UiPath, Green Horse Games, Bitdefender, Telerik, MultiversX, MorphL, Smartbill, și mulți alții, împreună cu investitori profesioniști în fonduri cu capital de risc.

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Enterprise Investors, care au deținut Profi, preiau un pachet minoritar din lanțul românesc de săli de fitness 18GYM
Polonezii de la Enterprise Investors, care au deținut Profi, preiau un pachet minoritar din lanțul românesc de săli de ...
Enterprise Investors Fund IX anunță că va investi până la 20,4 milioane de euro în 18GYM, unul din cele mai importante lanţuri de săli de fitness din România, prin achiziţia unui pachet......
Războiul din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: Peste 1.000 de cetățeni aflați în regiune s-au întors în România
Războiul din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: Peste 1.000 de cetățeni aflați în regiune s-au întors în România
Ministrul de Externe Oana Țoiu a anunțat vineri că numărul de cetăţeni români care s-au întors în țară cu diverse ...
Criza din Orientul Mijlociu lovește Wizz Air: 50 de milioane de euro pierdere din profitul net
Criza din Orientul Mijlociu lovește Wizz Air: 50 de milioane de euro pierdere din profitul net
Compania aeriană Wizz Air estimează că suspendarea zborurilor spre destinațiile din țările din Orientul Mijlociu va ...
120 de dolari barilul – ultima prognoză a prețului petrolului
120 de dolari barilul – ultima prognoză a prețului petrolului
Banca britanică Barclays a avertizat vineri că preţul petrolului Brent ar putea testa nivelul de 120 de dolari pe baril ...