Ungaria a modificat legea justiţiei criticată de UE

Parlamentul ungar a modificat legea justiţiei, în vederea unei limitări a puterilor, considerate excesive de către Uniunea Europeană (UE), acordate preşedintei Biroului Naţional al Justiţiei (OBH), printr-un vot exprimat luni seara, relatează AFP.
Economica.net - mie, 04 iul. 2012, 07:57
Ungaria a modificat legea justiţiei criticată de UE

Parlamentul a decis cu 249 de voturi pentru, 77 împotrivă şi două abţineri să limiteze puterile lui Tünde Hando, preşedinta OBH, o apropiată a premierului conservator Viktor Orban.

Deputaţii au ţinut astfel cont de propunerile Comisiei de la Veneţia, un organ consultativ al Consiliului Europei, vizând promovarea spiritului dreptului constituţional UE. Într-un raport publicat la sfârşitul lui martie, Comisia a criticat în mod deschis reforma justiţiei ungare, calificată drept o „ameninţare” la adresa independenţei sale.

Comisia de la Veneţia şi Comisia Europeană (CE) şi-au exprimat în mod special îngrijorarea faţă de concentrarea puterii la vârful sistemului judiciar din Ungaria.

În virtutea amendamentului adoptat luni seara, unele prerogative ale preşedintei OBH sunt transferate Consiliului Naţional ungar al Judecătorilor (OBT), ca cea de a pune în aplicare „proceduri extraordinare accelerate” în anumite cazuri de „interes public”.

În plus, preşedinta OBH, aleasă în 2012 pentru un mandat de nouă ani, va trebui să părăsească funcţia la finalul mandatului. Legea prevedea că ea putea rămâne în post în cazul în care eventualul ei înlocuitor nu obţinea majoritatea a două treimi în Parlament, necesară nominalizării.

Ea nu va mai avea dreptul să transfere vreun caz unui alt tribunal fără consultarea şi acordul prealabil al OBT.

De asemenea, ea va trebui să consulte OBT în vederea stabilirii bugetului anual al sistemului judiciar.

Totodată, ea nu va mai putea propune amendamente la legea privind sistemul judiciar din proprie iniţiativă, fără consultări prealabile cu OBT.

Cu toate acestea Guvernul nu a revăzut încă un articol din lege, cu privire la coborârea imediată a vârstei de pensionare a magistraţilor de la 70 la 62 de ani, foarte contestat de Bruxelles, care ameninţă Ungaria cu proceduri judiciare.

Această măsură este percepută de către cei care o critică drept un mijloc utilizat de către partidul aflat la putere, Fidesz, de înlăturare a judecătorilor „jenanţi” şi de înlocuire a acestora cu apropiaţi de-ai săi.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...