Ungaria a returnat aurul şi numerarul confiscate de la banca ucraineană Oschadbank, anunţă Zelenski

Ungaria a returnat numerarul şi aurul aparţinând băncii de stat ucrainene Oschadbank şi care au fost confiscate de serviciile secrete ungare în martie, a anunţat miercuri pe Facebook preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a consemnat MTI.
AGERPRES - J, 07 mai 2026, 11:25
Ungaria a returnat aurul şi numerarul confiscate de la banca ucraineană Oschadbank, anunţă Zelenski

„Un pas important în relaţiile cu Ungaria – astăzi, fondurile şi valorile băncii Oschadbank care au fost confiscate de serviciile speciale ungare în luna martie a acestui an au fost returnate”, a scris Zelenski, informează Agerpres.

„La acea vreme, partea ungară a reţinut ilegal funcţionari ucraineni care transportau numerar. Ne-am adus oamenii înapoi mai devreme, iar acum atât fondurile, cât şi obiectele de valoare se află integral înapoi pe teritoriul ucrainean. Sunt recunoscător Ungariei pentru abordarea sa constructivă şi măsura civilizată”, a adăugat preşedintele ucrainean.

La începutul lui martie, autorităţile ungare au oprit două vehicule blindate de transport de valori în care au găsit bani cash însumând 40 de milioane de dolari şi 35 de milioane de euro, plus 9 kilograme de aur. Şapte ucraineni care însoţeau transportul şi despre care Kievul susţinea că sunt angajaţi bancari, unul dintre ei fiind un fost general în serviciile de informaţii, au fost reţinuţi şi eliberaţi ulterior, dar valorile confiscate nu au fost predate Ucrainei la momentul respectiv.

Interceptarea acelui transport a survenit a doua zi după ce Zelenski a indicat că ar putea trimite armata ucraineană după premierul ungar acum în exerciţiu Viktor Orban dacă acesta nu deblochează ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei de UE, ajutor pe care Orban îl bloca prin veto ca represalii faţă de întârzierea repunerii în funcţiune a secţiunii ucrainene a conductei petroliere Drujba, prin care este transportat petrol rusesc către Ungaria şi Slovacia; după alegerile din Ungaria din 12 aprilie pierdute de Orban şi după ce Ucraina a reparat şi repus în funcţiune Drujba, Ungaria a deblocat ajutorul financiar european.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 de locomotive noi, la care s-au înscris oltenii de la Softronic și giganții......
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...