Ungaria anunţă că este gata să găzduiască întâlnirea dintre Putin şi Zelenski

Ungaria s-a oferit deja de două ori să găzduiască negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina, iar oferta este încă valabilă, a declarat joi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, într-un podcast difuzat pe Facebook, informează Reuters.
AGERPRES - J, 21 aug. 2025, 09:35
Ungaria anunţă că este gata să găzduiască întâlnirea dintre Putin şi Zelenski

„Dacă este nevoie de noi, suntem pregătiţi să oferim condiţii adecvate de corectitudine şi siguranţă pentru astfel de negocieri de pace. Suntem încântaţi dacă putem contribui la succesul eforturilor de pace”, a spus Szijjarto, Agerpres.

Prim-ministrul ungar Viktor Orban este considerat liderul UE cel mai apropiat de preşedintele rus Vladimir Putin.

Totodată, relaţiile dintre Ungaria şi Ucraina sunt tensionate, Kievul acuzând Budapesta că susţine interesele ruseşti, în timp ce guvernul ungar acuză Ucraina că limitează drepturile minorităţilor etnice, inclusiv ale minorităţii maghiare, care numără aproximativ 150.000 de persoane.

Site-ul Politico, citat de Reuters, a relatat marţi că Casa Albă are în vedere Budapesta, capitala Ungariei, ca loc de desfăşurare pentru o posibilă reuniune trilaterală între preşedintele american Donald Trump, preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Conform Politico, Secret Service – responsabil de securitatea preşedintelui american – se pregăteşte pentru un summit la Budapesta, capitala Ungariei constituind prima alegere a Casei Albe.

Anterior, Elveţia anunţase că este pregătită să găzduiască un eventual summit Zelenski-Putin cu privire la încheierea războiului din Ucraina, în pofida mandatului de arestare emis contra lui Vladimir Putin de Curtea Penală Internaţională (CPI).

Aflat în vizită la Jakarta, în Indonezia, ministrul de externe german Johann Wadephul a afirmat miercuri că le revine Rusiei şi Ucrainei să decidă locul unui eventual summit între Zelenski şi Putin.

”Discuţiile, inclusiv procedura, sunt structurate de Rusia şi Ucraina, nu de ministrul de externe german de la Jakarta”, a spus Wadephul, răspunzând unei întrebări adresate de jurnalişti în capitala Indoneziei, potrivit dpa.

Te-ar mai putea interesa și
François Provost, șeful Renault Group, anunță investiții de 10 miliarde euro în Franța, dar cere stabilitate fiscală
François Provost, șeful Renault Group, anunță investiții de 10 miliarde euro în Franța, dar cere stabilitate fiscală
Grupul francez Renault își revizuiește alocările de capital în contextul noilor realități bugetare europene. François Provost, directorul general al grupului care include și marca Dacia......
Banii publici la control: Radu Miruță explică măsurile de austeritate de la Transporturi și Apărare
Banii publici la control: Radu Miruță explică măsurile de austeritate de la Transporturi și Apărare
Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a prezentat o serie de măsuri de corecție bugetară ...
Lege în vigoare. Banca îți poate bloca sau închide oricând conturile, fără explicații,  dacă nu răspunzi la timp unui e-mail. Toți am semnat documentul. Studiu de caz
Lege în vigoare. Banca îți poate bloca sau închide oricând conturile, fără explicații, dacă nu răspunzi la timp ...
Banca îți poate bloca oricând conturile, discreționar deși legal, dacă nu răspunzi seturilor de întrebări pe care ...
Cinci rachete și drone au explodat în Republica Moldova. Ambasadorul Rusiei, convocat de urgență
Cinci rachete și drone au explodat în Republica Moldova. Ambasadorul Rusiei, convocat de urgență
Situație de alertă maximă în Republica Moldova, unde securitatea cetățenilor a fost pusă din nou în pericol direct. ...