Ungaria este gata să înceapă tratativele de aderare la Banca de Dezvoltare Eurasiatică

Ungaria este gata să înceapă discuţiile privind aderarea la Banca Eurasiatică de Dezvoltare (EDB) în calitate de membru cu drepturi depline, a declarat ministrul ungar al Finanţelor, Mihály Varga, în cadrul unei conferinţe la Moscova, vineri, scrie publicaţia Budapest Business Journal, care citează agenţia MTI, potrivit News.ro.
Economica.net - S, 30 nov. 2019, 13:42
Ungaria este gata să înceapă tratativele de aderare la Banca de Dezvoltare Eurasiatică

Aderarea la banca de dezvoltare, prezentă în momentul de faţă în şase state, ar putea aduce întreprinderilor din Ungaria noi pieţe şi resurse, iar pentru economia maghiară noi oportunităţi de investiţii.

Tratativele de aderare ar putea fi încheiate în anul 2020.

Dacă negocierile de aderare vor avea succes, Ungaria se va alătura unei instituţii financiare puternic capitalizate, despre care agenţiile internaţionale de rating afirmă că are un profil financiar bine definit, iar funcţionarea ei corespunde exigenţelor internaţionale, a adăugat ministrul.

EDB a fost înfiinţată de Rusia şi Kazahstan în 2006 „pentru a promova creşterea economică în statele sale membre, pentru a extinde legăturile comerciale şi economice între acestea şi pentru a sprijini integrarea în Eurasia prin investiţii”, potrivit site-ului băncii, potrivit News.ro.

În prezent, statele membre ale Băncii de Dezvoltare Eurasiatice sunt Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...