Ungaria interzice racordarea la rețea a noilor sisteme fotovoltaice. Industria se declară șocată

Anunțul guvernului ungar că intenționează să suspende noile conexiuni la rețea ale instalațiilor fotovoltaice este contrar intereselor sectorului, ale populației și ale țării, a declarat Asociația Enegiei Solară din Ungaria (MNNSZ) într-un comunicat emis în week-end și preluat de Euractiv.
Mihai Nicuţ - mar, 18 oct. 2022, 09:08
Ungaria interzice racordarea la rețea a noilor sisteme fotovoltaice. Industria se declară șocată

Gergely Gulyás, reprezentant al prim-ministrului Ungariei, a anunțat joi, în cadrul ședinței de informare a Guvernului, că viitoarele instalații fotovoltaice care sunt planificate, dar care nu au fost încă autorizate, nu vor fi preluate în rețea, pentru o perioadă nedeterminată.

Ungaria negociază cu Comisia Europeană accesarea celor 9,6 miliarde EUR alocate în cadrul Fondului de Redresare și Reziliență, pe lângă cele 7,2 miliarde EUR în granturi așteptate din același mecanism.

Potrivit lui Gulyás, împrumutul din Fond ar urma să fie folosit pentru energie verde, dar deocamdată există mai multă cerere decât poate absorbi rețeaua, iar regulile vor trebui schimbate în viitor.

Guvernul intenționează să suspende noile conexiuni la rețea, ceea ce înseamnă că cei care instalează un sistem fotovoltaic pot folosi energia pe care o generează dor pentru consumul propriei gospodării.

MNNSZ a declarat că industria solară maghiară a fost șocată de anunțul lui Gulyás și a opinat că eliminarea posibilității de a se monta instalații fotovoltaice ongrid face panourile solare inutile pentru gospodării. De asemenea, industria a criticat Guvernul pentru acest anunț care contrazice eforturile anterioare ale Executivului de a încuraja adoptarea sistemelor solare. MNNSZ a atenționat că un sistem de stocare cu baterii ar putea stoca cel mult surplusul de energie generat în timpul zilei, și este costisitor.

MNNSZ consideră că, prin această mișcare, guvernul maghiar acționează împotriva dezvoltării mai degrabă decât să promoveze răspândirea sistemelor fotovoltaice și nu ajută la reducerea importurilor semnificative de energie electrică ale Ungariei.

Te-ar mai putea interesa și
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților săi începând cu 15 octombrie. Prin parteneriatul cu CANAL+ CONTENT......
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit ...
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România, a deschis al patrulea restaurant din Oradea, o unitate ...
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a deschis prima unitate Hanu’ Berarilor din afara ...