Ungaria – O nouă decizie controversată. Parlamentul a adoptat un nou amendament electoral prin care se reduce numărul circumscripțiilor din Budapesta

Parlamentul ungar a adoptat marţi un nou amendament care remodelează peisajul electoral al ţării prin reducerea numărului de circumscripţii din capitala Budapesta, într-un moment în care premierul Viktor Orban trece printr-o criză fără precedent, relatează AFP.
AGERPRES - mie, 18 dec. 2024, 11:49
Ungaria - O nouă decizie controversată. Parlamentul a adoptat un nou amendament electoral prin care se reduce numărul circumscripțiilor din Budapesta

De la revenirea sa la guvernare în 2010 şi după numeroase reforme instituţionale, liderul naţionalist a fost acuzat că a remodelat întregul sistem electoral în avantajul său, scrie Agerpres.

El a revizuit deja circumscripţiile şi a adoptat două legi în succesiune rapidă care le acordă numeroşilor maghiari ce trăiesc în anumite ţări vecine cetăţenia ungară şi dreptul de vot, inclusiv prin corespondenţă.

Această nouă schimbare a regulilor survine în timp ce Orban se pregăteşte pentru alegerile parlamentare contestate din primăvara anului 2026, potrivit mai multor sondaje care dau un avantaj partidului TISZA al noului său rival Peter Magyar.

Acest disident a apărut pe scena publică în urmă cu doar câteva luni, atacând corupţia despre care spune că ruinează această ţară central-europeană.

Guvernul justifică modificarea prin necesitatea de a reflecta schimbările demografice, deoarece mulţi locuitori din Budapesta s-au mutat în zonele înconjurătoare.

Capitala, bastion al opoziţiei, va pierde, prin urmare, doi deputaţi în favoarea provinciei vecine. Alte două circumscripţii şi-au văzut graniţele redesenate.

Textul a primit 134 de voturi favorabile, într-un parlament de 199 de locuri.

Potrivit site-ului Electoral Geography, partidul FIDESZ al lui Viktor Orban şi-ar putea păstra astfel majoritatea cu aliaţii săi creştin-democraţi din KDNP.

„Se apropie alegerile şi Fidesz vrea să schimbe din nou regulile”, a scris pe Facebook primarul liberal şi ecologist al Budapestei, Gergely Karacsony, care a fost reales la limită în iunie.

„Timp de mai bine de un deceniu, el a manipulat sistemul înainte de fiecare scrutin pentru a ca voinţa alegătorilor să se plieze în favoarea sa”, a spus el, denunţând un act de „răzbunare” asupra unei Budapeste rebele.

În cadrul acestei sesiuni extraordinare de sfârşit de an, au fost adoptate peste douăzeci de legi.

Printre celelalte texte criticate de opoziţie, unul va permite numirea unui procuror general care nu provine de la parchet.

Postul este deţinut în prezent de Peter Polt, un aliat loial al lui Viktor Orban, al cărui mandat se încheie în 2028.

Dar mass-media speculează că premierul ar dori să-l înlocuiască pentru a instala un procuror pentru următorii nouă ani, ceea ce i-ar asigura protecţia lui şi a rudelor sale chiar şi în cazul înfrângerii alegerilor din 2026. Guvernul a negat că ar avea astfel de intenţii.

Te-ar mai putea interesa și
Trump: Războiul din Iran este foarte aproape de sfârşit
Trump: Războiul din Iran este foarte aproape de sfârşit
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că, în opinia sa, războiul din Iran se apropie de sfârşit, potrivit unor fragmente dintr-un interviu acordat canalului Fox News şi care au......
Ucraina va produce drone în Norvegia
Ucraina va produce drone în Norvegia
Norvegia şi Ucraina îşi vor consolida cooperarea bilaterală în domeniul apărării, inclusiv prin producerea de drone ...
Lavrov, încă o declaraţie şocantă. Ce a spus ministrul de Externe al Rusiei despre Iran
Lavrov, încă o declaraţie şocantă. Ce a spus ministrul de Externe al Rusiei despre Iran
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a susţinut miercuri, la Beijing, "dreptul inalienabil" al Iranului de a îmbogăţi ...
Coreea de Nord acuză Japonia de „provocare gravă” după ce Tokyo şi-a exprimat opoziţia faţă de programul nuclear al Phenianului
Coreea de Nord acuză Japonia de „provocare gravă” după ce Tokyo şi-a exprimat opoziţia faţă de programul ...
Coreea de Nord a acuzat miercuri Japonia de "provocare gravă" după ce Tokyo şi-a exprimat opoziţia faţă de programul ...