Ungaria prelungește perioada de înghețare temporară a dobânzilor la creditele ipotecare

Guvernul Ungariei a decis să extindă până în 30 iunie 2023 îngheţarea temporară a dobânzilor la creditele ipotecare, a anunţat luni Marton Nagy, ministrul Dezvoltării Economice, transmite MTI, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 17 oct. 2022, 18:44
Ungaria prelungește perioada de înghețare temporară a dobânzilor la creditele ipotecare

De asemenea, îngheţarea dobânzilor a fost extinsă, urmând să se aplice şi contractelor ipotecare care nu sunt subvenţionate de stat, cu o dobândă fixă, pentru o perioadă maximă de cinci ani, a adăugat Marton Nagy.

Oficialul a explicat că prin această măsură vor fi protejate 350.000 de familii, care nu vor trebui să achite „suprataxe”. Astfel, familiile vor economisi 80 miliarde de forinţi (191,3 milioane de euro) anul acesta şi peste 60 miliarde de forinţi în 2023. Fără aceste măsuri, creşterea accelerată a dobânzilor ar fi dus la majorarea plăţilor ratelor lunare cu 55%, a declarat ministrul.

Acesta susţine că Executivul trebuie să continue introducerea unor măsuri extraordinare şi semnificative pentru protejarea familiilor, în urma inflaţiei ridicate.

Guvernul de la Budapesta va continua să exploreze modalităţile de a proteja securitatea cetăţenilor şi competitivitatea economiei ungare, a adăugat Nagy.

Banca Centrală a Ungariei se confruntă cu una dintre cele mai mari dificultăţi în rândul autorităţilor din Europa Centrală – reducerea inflaţiei – după ce luna trecută a anunţat încheierea procesului de majorare a dobânzilor, la nivelul de 13%.

În septembrie, rata anuală a inflaţiei în Ungaria a urcat la nivelul record de 20,1%, de la 15,6% în august. Inflaţia de bază a depăşit estimările, ajungând la 20,7%.

Forintul s-a depreciat la un nivel record faţă de euro, din cauza disputei Budapestei cu liderii UE privind problemele legate de statul de drept, care blochează acordarea fondurilor europene.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Sibiu – Pitești: Italienii de la WeBuild fac noi angajări, inclusiv pentru tunel
Autostrada Sibiu – Pitești: Italienii de la WeBuild fac noi angajări, inclusiv pentru tunel
Constructorul italian WeBuild efectuează noi recrutări pentru proiectul secțiunii 3 Cornetu - Tigveni a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești, cu Tunelul Poiana, potrivit unor informații postate luni......
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
Exportatorii de cereale românești au început anul comercial în forță, cu creșteri ale volumelor vândute peste granițele ...
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, deşi posturile au rămas neocupate luni de zile INTERVIU
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, ...
"Oraşele mari sunt, previzibil, mai deschise decât localităţile mici, dar nu neapărat din toleranţă, ci din anonimat. ...
Pas istoric pentru frații Pavăl: Dedeman pregătește magazinul din ultimul județ în care nu era prezent și bifează acoperirea totală a României. Aduce și Farmacia Tei și Bebe Tei
Pas istoric pentru frații Pavăl: Dedeman pregătește magazinul din ultimul județ în care nu era prezent și bifează ...
Dedeman a cumpărat în 2024 un teren de în ultimul județ în care nu era prezent cu un magazin. Deschiderea magazinului ...