Ungaria renunţă la impozitarea pensiilor

Parlamentul Ungariei a anulat o prevedere legislativă datând din 1997 în baza căreia, începând de anul viitor, pensiile ar fi urmat să fie impozitate, informează MTI.
Economica.net - mar, 03 iul. 2012, 06:43
Ungaria renunţă la impozitarea pensiilor

Ministrul resurselor umane, Zoltan Balog, a explicat că legea din 1997 stipula un sistem diferit de calculare a pensiilor, bazat pe pensia brută derivată din salariul brut, şi care ar fi urmat să fie pus în aplicare din 2013, scrie Agerpres. Respectivul sistem ar fi implicat impozitarea pensiilor, însă recentele modificări adoptate în Ungaria în ce priveşte sistemul de pensii private fac ca acest lucru să nu mai fie necesar, a precizat ministrul.

Ca urmare a votului de luni din legislativul ungar, se va menţine actualul sistem de calcul al pensiilor, iar pensionarii vor rămâne scutiţi de la plata impozitului.

Te-ar mai putea interesa și
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle Starshield ale SpaceX
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle ...
Acţiunile grupului francez de comunicaţii prin satelit Eutelsat au crescut vineri cu până la 17,7%, pe fondul tensiunilor dintre Ucraina şi Statele Unite privind restricţionarea accesului......
Nvidia și Apple au promis fiecare câte 25 de milioane de dolari pentru construirea sălii de bal din curtea Casei Albe, un proiect foarte drag președintelui Trump
Nvidia și Apple au promis fiecare câte 25 de milioane de dolari pentru construirea sălii de bal din curtea Casei Albe, ...
Nvidia şi Apple s-au angajat să contribuie fiecare cu 25 de milioane de dolari la construirea noii săli de bal de la Casa ...
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri 70 de miliarde de euro în plus aliaţilor săi europeni, la ...
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Agenţia de Securitate Maritimă Britanică UKMTO a informat sâmbătă că două petroliere au fost lovite vineri în largul ...