Ungaria restricționează eliberarea permiselor de ședere pentru imigranți. Măsura era o promisiune de campanie a prim-ministrului Peter Magyar
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/04/peter-magyar-546-489x420.jpg)
Premierul Peter Magyar şi-a onorat astfel o promisiune din campania electorală, observă agenţia citată.
Nu vor mai fi eliberate permise de şedere conform unei scheme pentru imigranţi introduse de precedentul guvern de la Budapesta, condus de Viktor Orban. Măsura intră în vigoare imediat, hotărârea de guvern fiind deja publicată în Gazeta Oficială, dar nu elimină decât procedura simplificată menţionată, de care, potrivit lui Magyar, beneficiau unele agenţii de recrutare controlate de Orban. Nu se sistează complet eliberarea de permise.
Documentele de de şedere deja eliberate rămân valabile până la expirare. Decizia adoptată sâmbătă nu precizează dacă durata de valabilitate poate fi prelungită.
Se estimează că în Ungaria există în prezent circa 90.000 de angajaţi din afara UE, reprezentând circa 2% din totalul forţei de muncă. Majoritatea imigranţilor lucrează în industrii cum ar fi cea auto sau de producţie a bateriilor, în construcţii, în domeniul livrărilor sau ca muncitori sezonieri în agricultură. Cei mai mulţi provin din Filipine, Ucraina, China, Vietnam şi India.
Magyar, care şi-a preluat mandatul de şef al Guvernului în 9 mai, după victoria categorică a partidului său de centru-dreapta, Tisza, în alegerile din aprilie, promisese că va restricţiona afluxul de imigranţi. El a susţinut că o astfel de politică este necesară pentru a permite mai multor cetăţeni ungari să îşi găsească locuri de muncă şi pentru a împiedica firmele să forţeze reducerea salariilor prin angajarea străinilor care acceptă venituri mai mici.
Asociaţiile patronale susţin însă că în Ungaria se resimte în multe domenii un deficit de forţă de muncă.