Ungaria sfidează Uniunea Europeană. Guvernul de la Budapesta refuză „şantajul” Bruxelles-ului şi se declară gata să se lipsească de banii europeni

Guvernul ungar a calificat marţi ca inacceptabil ceea ce consideră a fi un şantaj din partea Bruxelles-ului cu privire la validarea planului său de redresare şi se declară gata să renunţe la fondurile europene, cu două zile înaintea expirării termenului limită de examinare de către Comisia Europeană, informează AFP.
AGERPRES - mie, 29 sept. 2021, 05:27
Ungaria sfidează Uniunea Europeană. Guvernul de la Budapesta refuză

„Da, ne putem lipsi” de fondurile europene,”avem destui bani pentru a începe aceste proiecte” de redresare, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto într-un interviu acordat AFP la Strasbourg.

Analiza planului de redresare transmis la Bruxelles pe 12 mai, dar care se confruntă de luni de zile cu dezacorduri pe subiectul respectării statului de drept în Ungaria, a fost prelungită până pe 30 septembrie de către Comisia Europeană. Executivul european a evidenţiat în special o luptă insuficientă împotriva corupţiei şi lipsa de independenţă din justiţie, scrie Agerpres.

Szijjarto nu se aşteaptă la un acord din partea Bruxelles-ului până joi. În opinia sa,”dezbaterea nu este dacă planul de redresare este bun sau nu”. Blocajul are legătură cu adoptarea în iunie a unei legi acuzate că subminează drepturile persoanelor LGBT +, lege pe care guvernul Viktor Orban o prezintă drept un instrument pentru protejarea copiilor.

„Folosirea fondurilor europene ca mijloc de şantaj pentru a promova schimbarea politică este inacceptabilă”, a insistat Peter Szijjarto.

Dacă Bruxellesul decide sau nu să prelungească în continuare termenul limită pentru examinarea planului Ungariei de investiţii şi reformă care ar permite Budapestei să beneficieze de 7,2 miliarde de euro în subvenţii din partea UE,”nu cred că are vreo importanţă, pentru că nu vom face niciun compromis pe acest subiect”, a afirmat ministrul ungar de externe.

Şeful diplomaţiei ungare a evidenţiat recenta îmbunătăţire a ratingului datoriei Ungariei de către Moody’s, precum şi o „cerere uriaşă” pentru obligaţiunile pe termen lung ale ţării.

Luni, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a spus că nu poate „spune în avans dacă ne îndreptăm, sau nu, spre un acord”.

Ungaria deţine până în noiembrie preşedinţia rotativă semestrială a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, iar priorităţile sale sunt protecţia minorităţilor naţionale, protecţia familiilor şi dialogul inter-religios.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...