Ungaria şi România, cel mai ridicat nivel al deficitului guvernamental, în T1 – date Eurostat

Deficitul guvernamental, conform datelor ajustate sezonier, s-a situat în primul trimestru din 2023 la 3,2% din PIB în zona euro şi la 3% din PIB în Uniunea Europeană, iar Ungaria şi România sunt ţările cu cel mai ridicat nivel, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
AGERPRES - vin, 21 iul. 2023, 13:22
Ungaria şi România, cel mai ridicat nivel al deficitului guvernamental, în T1 - date Eurostat

În perioada ianuarie-martie 2023, s-a înregistrat în UE şi în zona euro o scădere a deficitelor, comparativ cu trimestrul patru din 2022, în urma reducerii cheltuielilor totale, precum şi a creşterii PIB-ului nominal. Măsurile adoptate de guverne pentru a atenua impactul preţurilor ridicate la energie au avut un impact puternic asupra finanţelor publice în semestrul doi din 2022 şi în primul trimestru din 2023, iar majoritatea statelor membre UE continuă să înregistreze deficit guvernamental, scrie Agerpres.

În primul trimestru din 2023, singurele state membre UE care înregistrau excedent guvernamental erau Irlanda (3,1%), Danemarca (3% din PIB) şi Portugalia (2,8% din PIB).

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile date, cel mai ridicat deficit guvernamental în primul trimestru din 2023 s-a înregistrat în Ungaria (11,1% din PIB) şi România (6% din PIB). România a înregistrat un deficit de 7,5% din PIB în trimestrul patru din 2022 şi un deficit de 6,6% din PIB în primele trei luni din 2022.

În UE, veniturile guvernamentale totale s-au situat la 45,4% din PIB în primul trimestru din 2023, o scădere de la 46,2% din PIB în precedentele trei luni, în timp ce cheltuielile guvernamentale totale s-au situat la 48,5% din PIB, o scădere comparativ cu 50,7% din PIB în trimestrul precedent.

Te-ar mai putea interesa și
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit unui anunț al avocaților de la Vlasceanu & Partners, care au asistat......
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru reducerea „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru reducerea „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Guvernele Danemarcei, Italiei şi Poloniei fac presiuni vineri pentru ca declaraţia finală a summitului european de la ...
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul ...
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...