Ungaria şi Slovacia încearcă să importe petrol rusesc prin Croaţia şi acuză Ucraina că blochează conducta Drujba

Ungaria şi Slovacia s-au adresat Croaţiei cu solicitarea ca aceasta să permită transportul petrolului rusesc prin conducta Adria, în timp ce Ucraina continuă să blocheze tranzitul prin conducta Drujba, a afirmat duminică ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, potrivit agenţiei MTI.
AGERPRES - lun, 16 feb. 2026, 05:31
Ungaria şi Slovacia încearcă să importe petrol rusesc prin Croaţia şi acuză Ucraina că blochează conducta Drujba

„Solicităm Croaţiei să permită transportul petrolului rusesc către Ungaria şi Slovacia prin conducta Adria, conform regulilor Bruxelles-ului”, respectiv excepţia acordată celor două ţări din UE lipsite de ieşire la mare de a continua să importe petrol rusesc, în pofida sancţiunilor impuse Rusiei, se arată într-o declaraţie semnată de Szijjarto.

„Securitatea aprovizionării unei ţări cu energie nu trebuie să fie niciodată o chestiune ideologică, prin urmare ne aşteptăm din partea Croaţiei ca, spre deosebire de Ucraina, să nu pună în pericol securitatea aprovizionării cu petrol a Ungariei şi Slovaciei”, a adăugat ministrul ungar, scrie Agerpres.

Şi premierul slovac Robert Fico a acuzat duminică Ucraina că tergiversează repornirea conductei Drujba pentru a face presiuni asupra Ungariei printr-un „şantaj politic” să renunţe la opoziţia exprimată de premierul ungar Viktor Orban faţă de o viitoare aderare a Ucrainei la UE, declaraţie dată de Fico la o conferinţă de presă comună la Bratislava cu secretarul american de stat Marco Rubio.

Ministerul ucrainean de Externe a susţinut joi că tranzitul petrolului rusesc prin conducta Drujba a fost suspendat din 27 ianuarie în urma unui atac rusesc. Totuşi, Fico a susţinut de partea sa că dispune de informaţii conform cărora conducta ar fi fost reparată în timpul scurs de atunci, adăugând că nu crede versiunea niciuneia dintre cele două părţi implicate în război, Rusia şi Ucraina.

„Au fost atât de multe minciuni de o parte şi de cealaltă încât nu am curajul să spun cine a bombardat sau a distrus o parte din infrastructura petrolieră”, a remarcat Fico la aceeaşi conferinţă de presă.

Te-ar mai putea interesa și
MedLife preia controlul asupra Qualipat, specializată în anatomie patologică
MedLife preia controlul asupra Qualipat, specializată în anatomie patologică
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță semnarea tranzacției de preluare a unui pachet de 75% din firma Qualipat, specializată în anatomie patologică,......
Cris-Tim anunță vânzări peste așteptări în primul semestru, de peste 567 mil. lei. Categoria Mezeluri susține 89% din veniturile totale
Cris-Tim anunță vânzări peste așteptări în primul semestru, de peste 567 mil. lei. Categoria Mezeluri susține 89% ...
Cris-Tim Family Holding, liderul pieței de mezeluri și ready meals (mâncăruri gata preparate) din România, raportează ...
O lege nouă impune indicatori de performanță angajaților ANAF și Vamă începând de anul viitor. Recompense financiare și penalități în funcție de realizările angajaților
O lege nouă impune indicatori de performanță angajaților ANAF și Vamă începând de anul viitor. Recompense financiare ...
Un act normativ publicat recent (Legea 164/2026) vine cu indicatori de performanță pentru angajații Agenției Naționale ...
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 11,7% în primele şase luni din 2026 – date INS
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 11,7% în primele şase luni din 2026 – date INS
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 13,9%, ca serie brută, şi cu 11,7% ca serie ajustată în funcţie de ...