Ungaria şi Slovacia primesc din nou petrol prin conducta Drujba

Livrările de petrol rusesc către Ungaria şi Slovacia via conducta Drujba au fost reluate, după o întrerupere provocată săptămâna trecută de un atac ucrainean în Rusia, au anunţat joi grupul petrolier ungar MOL şi ministrul slovac al Economiei, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 28 aug. 2025, 11:42
Ungaria şi Slovacia primesc din nou petrol prin conducta Drujba

Spre deosebire de alte ţări din Uniunea Europeană, Slovacia şi Ungaria şi-au păstrat dependenţa de energia rusească şi îşi obţin cea mai mare parte din necesarul de petrol via conducta Drujba, scrie Agerpres.

Aceste livrări au fost întrerupte, în mod repetat, pe parcursul săptămânii trecute, după ce Ucraina a atacat staţia de pompare de la Unecha, parte a conductei Drujba.

Ministrul slovac al Economiei, Denisa Sakova, a anunţat joi reluarea livrărilor prin conducta Drujba într-o postare pe Facebook. „Sper că aceste operaţiuni vor rămâne stabile şi nu vor mai exista alte atacuri asupra infrastructurii energetice”, a scris Sakova.

Separat, grupul petrolier ungar MOL, care operează mai multe rafinării în Ungaria şi Slovacia, a anunţat că ţiţeiul rusesc a ajuns în ambele ţări, dar nu a oferit alte detalii.

Miercuri, ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a spus că livrările ar putea fi reluate în cursul zilei de joi, dar volumele vor fi mai mici decât nivelul standard.

Rafinăriile din Ungaria şi Slovacia au făcut faţă întreruperii livrărilor prin folosirea de ţiţei din rezervele proprii, fără a fi nevoite să îşi înceteze operaţiunile. O întrerupere mai lungă a livrărilor ar fi impus accesarea rezervelor de stat şi, în cele din urmă, ar fi condus la importuri mai mari printr-o conductă alternativă din Croaţia.

Ungaria şi Slovacia au primit o scutire de la embargoul Uniunii Europene (UE) asupra importurilor de ţiţei rusesc, deoarece nu au ieşire la mare şi depind în mare măsură de petrolul din această ţară prin conducta Drujba. Ungaria importă 65% din necesarul de petrol şi 85% din gazele pe care le consumă din Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
MedLife preia controlul asupra Qualipat, specializată în anatomie patologică
MedLife preia controlul asupra Qualipat, specializată în anatomie patologică
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță semnarea tranzacției de preluare a unui pachet de 75% din firma Qualipat, specializată în anatomie patologică,......
Cris-Tim anunță vânzări peste așteptări în primul semestru, de peste 567 mil. lei. Categoria Mezeluri susține 89% din veniturile totale
Cris-Tim anunță vânzări peste așteptări în primul semestru, de peste 567 mil. lei. Categoria Mezeluri susține 89% ...
Cris-Tim Family Holding, liderul pieței de mezeluri și ready meals (mâncăruri gata preparate) din România, raportează ...
O lege nouă impune indicatori de performanță angajaților ANAF și Vamă începând de anul viitor. Recompense financiare și penalități în funcție de realizările angajaților
O lege nouă impune indicatori de performanță angajaților ANAF și Vamă începând de anul viitor. Recompense financiare ...
Un act normativ publicat recent (Legea 164/2026) vine cu indicatori de performanță pentru angajații Agenției Naționale ...
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 11,7% în primele şase luni din 2026 – date INS
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 11,7% în primele şase luni din 2026 – date INS
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 13,9%, ca serie brută, şi cu 11,7% ca serie ajustată în funcţie de ...