Ungaria va înregistra un deficit de 5% atât în 2025 cât și în 2026, mult peste estimări

Ministrul ungar al Economiei, Marton Nagy, estimează că deficitul Ungariei va urca până la 5% din PIB atât în 2025, cât şi în 2026, mult peste previziunile anterioare, din cauza creşterii cheltuielilor publice înaintea alegerilor din aprilie.
AGERPRES - mar, 11 nov. 2025, 16:06
Ungaria va înregistra un deficit de 5% atât în 2025 cât și în 2026, mult peste estimări

La o discuţie cu jurnaliştii, Nagy a anticipat că în 2025 deficitul va creşte la 5%, faţă de 3,7%, estimarea din luna ianuarie a acestui an.

Conform agenției FE, care citează presa ocală maghiară, pentru a compensa parţial acest deficit, Nagy a menţionat că, printre alte măsuri, Guvernul va dubla suma totală a veniturilor generate de impozitul pe bănci, de la 467 milioane euro la 934 milioane.

În paralel, datoria publică a ţării va fi de 73,5% din PIB în 2025 şi, de asemenea, în 2026, scrie portalul 444, semnalând „brutalele” cheltuieli ale Guvernului înaintea alegerilor.

Se estimează ca Ungaria să organizeze alegeri legislative în aprilie 2026 şi portalul reaminteşte că Executivul deja a început „să repartizeze” circa 5 miliarde de euro „pentru prestaţii sociale, în vederea câştigării voturilor”.

Lunile anterioare, Guvernul lui Viktor Orban a anunţat o serie de programe pe care, după cum semnalează marţi presa, „nu intenţionează să le modifice”, în pofida deficitului.

Printre acestea se numără creditul ipotecar cu dobândă fixă de 3%, precum şi creditul pentru companii, cu o rată a dobânzii de 3%.

Alte măsuri vizează pensionarii, precum a 13-a pensie şi introducerea, gradual, a celei de-a 14-a, precum şi mamele, care, dacă au mai mult de trei copii sunt exceptate de la plata impozitului pe venit.

Fondul Monetar Internaţional a estimat recent că Ungaria va înregistra în 2025 o creştere a PIB de 0,6%, care ar putea urca în 2026, până la 2,1%.

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România şi India a fost unul dintre subiectele discutate de......
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...