Ungaria va putea primi mai multe gaze din România, din toamnă

De la 1 octombrie, până la 300.000 de metri cubi de gaze naturale pe oră ar putea ajunge în Ungaria din România, în loc de 280.000 de metri cubi pe oră, volumul din prezent, potrivit presei maghiare.
Mihai Nicuţ - mie, 05 iul. 2023, 09:41
Ungaria va putea primi mai multe gaze din România, din toamnă

Ca urmare a optimizării sistemului de transport între Transgaz S.A. din România și FGSZ Ungaria, capacitatea tehnică a punctului de trecere a frontierei Arad-Csanádpalota pentru transportul de gaze naturale din România în Ungaria va crește de la 280 de mii de metri cubi pe oră, cât este în prezent, la 300 de mii de metri cubi pe oră, începând cu 1 octombrie 2023.

Dezvoltarea este considerată de către operatorii de sisteme de transport ca fiind un prim pas important al inițiativei „Solidarity Ring” (Inelul de solidaritate), care vizează oferirea unor capacități de transport sporite pentru sursele alternative de gaze naturale care vin din sud către regiunea Europei Centrale și de Est, prin cooperarea între operatorii de sistem din Bulgaria, România, Ungaria și Slovacia.

“În 2021, traseul transportului de gaze în Ungaria s-a schimbat semnificativ față de deceniile anterioare. Ruta tradițională de aprovizionare Ucraina-Ungaria a fost completată cu livrări din Serbia, se arată în cea mai recentă publicație comună a Oficiului pentru Energie și a FGSZ pe această temă. La 1 octombrie, nu au fost contractate gaze rusești din Ucraina, dar importurile din România au crescut semnificativ, iar de la sfârșitul lunii decembrie gazele vin și din Croația”, potrivit aceleiași surse.

Amintim că, la 25 aprilie, s-a semnat la Sofia un memorandum între Azerbaidjan, Bulgaria, Ungaria, Slovacia și România pentru dezvoltarea a ceea ce a căpătat numele „Solidarity Ring” – o înțelegere pentru creșterea livrărilor de gaze din Azerbaidjan către Europa de Sud-Est și, parțial, Centrală, folosind infrastructura de transport existentă deja.

Foarte scurt spus, intenția este ca, după ce intră în Europa via conducta TANAP, prin Turcia, gazul din Azerbaidjan să fie livrat în cantități mai mari nu doar pentru a alimenta Grecia și Italia (via conducta TAP) ci să meargă mai mult și spre nord, spre Bulgaria, România și apoi Ungaria și Slovacia. Deci nu doar pe “coridorul sudic”, ci și pe așa zisul “coridor vertical” – conductele și interconectările fizice există deja.

 

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...