Ungureanu cere prelungirea termenului de dezbatere publică a legii privind proprietăţile confiscate

Economica.net
23 04. 2012
ungureanu_46139300_05293800

„Şeful Executivului consideră că este necesar acest demers având în vedere interesul sporit din partea tuturor celor vizaţi de acest proiect de lege, precum şi dialogul încă în desfăşurare între asociaţiile foştilor proprietari, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Ministerul de Finanţe şi Ministerul Justiţiei”, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Guvernul discută cu CEDO o amânare cu minimum şase luni a termenului în care trebuie să modifice legea proprietăţilor naţionalizate, care expiră în luna iulie a acestui an, interval în care să analizeze toate soluţiile posibile de rezolvare a problemei, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Transmiterea către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a unei astfel de solicitări de derogare de la termen a fost avansată în şedinţa de săptămâna trecută a Guvernului, miniştrii Justiţiei şi Afacerilor Externe fiind responsabili pentru analizarea acestei probleme, au arătat sursele.

„Vor avea loc discuţii cu CEDO şi este posibilă o amânare cu mai mult de şase luni a termenului în care autorităţile trebuie să modifice legea proprietăţilor naţionalizate”, declarat sursele citate.

Termenul impus de CEDO în care România trebuie să modifice legea proprietăţilor naţionalizate expiră la 12 iulie.

Printr-o astfel de amânare de cel puţin şase luni va fi depăşită întreaga perioadă electorală, cu alegeri locale şi parlamentare, iar decizia ar reveni viitorului Cabinet.

Guvernul a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că vrea să limiteze la 15% din valoarea reală a bunului în cazul despăgubirilor care vor fi plătite de stat foştilor proprietari pentru proprietăţile naţionalizate şi să elimine posibilitatea restituirii în natură. De asemenea, plata se va face eşalonat pe o perioadă între 10-12 ani, termenul de depunere a dosarului fiind unul de decădere şi stabilit la maximum 90 zile.