Ungureanu vrea un nou Fond de Dezvoltare, banii din vechiul fond au intrat în pensii şi salarii

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat, luni seara, că intenţionează să creeze un nou Fond Naţional de Dezvoltare în care să fie vărsate fondurile obţinute de stat din privatiare, arătând că autorităţile au folosit vechiul fond pentru salarii şi pensii şi au "uitat" să pună banii înapoi.
Economica.net - mar, 03 apr. 2012, 20:05
Ungureanu vrea un nou Fond de Dezvoltare, banii din vechiul fond au intrat în pensii şi salarii

El a amintit, la Realitatea TV, că România a avut un Fond Naţional de Dezvoltare alimentat cu sume obţinute din privatiarea BCR şi Petrom, dar că aceste fonduri au fost cheltuite de stat pentru plata salariilor şi pensiilor.

Premierul susţine că actualul Guvern intenţionează să înfiinţeze din nou un astfel de fond, după „model norvegian”, alimentat cu sume obţinute de stat din redevenţe, privatizări şi listări la bursă, fond care să fie gestionat atât de Executiv, dar şi de investitori privaţi şi economişti, „oameni oneşti”, astfel încât să nu mai poată fi folosit discreţionar în scopuri electorale.

Te-ar mai putea interesa și
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk – VIDEO
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk ...
Așa cum anunța ieri Economica.net, Tesla Inc. a prezentat oficial joi noul prototip al modelului de lux Roadster, însă managementul a amânat termenul de pornire a producției de serie pentru......
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Guvernul îşi propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiţii în transport, ...
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse ...
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui ...
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, comasări şi reorganizări
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, ...
Atribuţiile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Companiei Naţionale de Investiţii ...