Ungurii de la MOL denunță tarifele foarte ridicate practicate de compania croată JANAF pentru tranzitul de petrol, de trei ori mai mare decât cele din Italia, Germania și Austria
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/09/MOL-Olefin-1_2-631x420.jpg)
Reacția grupului ungar vine ca urmare a declarațiilor făcute în ultimele zil referitoare la nivelul tarifelor aplicate de compania croată de transport de țiței JANAF. MOL susține că vrea să lase cifrele să vorbească de la sine pentru clarificare situației.
În prezent, JANAF percepe un tarif de tranzit de peste trei ori mai mare decât cel practicat de operatorul conductei TAL, care pornește din portul învecinat Trieste, traversează Germania și ajunge până la Viena.
Totodată, tarifele aplicate de partea croată sunt de o dată și jumătate mai mari decât cele practicate pe secțiunea ucraineană, în contextul în care Ucraina se află în război și operează într-un mediu cu provocări excepționale pentru infrastructura energetică, circumstanțe care nu sunt aplicabile în cazul JANAF.
Compania ungară consideră că este important să menționeze că așa-numitul transport terestru prin Ucraina asigură livrarea țițeiului direct de la companiile producătoare din regiune, fără costuri suplimentare de transport. În schimb, volumele care ajung în portul Omisalj sunt transportate pe cale maritimă în Croația, din țări producătoare precum Libia, Arabia Saudită, Kazahstan sau Norvegia, ceea ce implică un cost suplimentar de 20-25 de dolari/tonă.
MOL precizează că acest cost adițional face ca ruta croată, deja nejustificat de costisitoare, să devină chiar și mai scumpă.
Este de asemenea relevant faptul că în 2022, după izbucnirea războiului în Ucraina, compania croată a majorat tarifele de transport cu peste 70%, fără ca evoluții similare să fie înregistrate în rândul altor furnizori de servicii, se mai menționează în comunicatul transmis de compania maghiară.
Mai jos este tabelul cu prețurile practicate de diverse companii din regiune care dețin conducte de petrol:
„Facem precizarea că în prezent, între MOL și JANAF nu există un contract semnat, ceea ce înseamnă că livrările curente se desfășoară într-un cadru juridic nereglementat. MOL continuă demersurile pentru încheierea unui acord echitabil, însă poziția actuală a JANAF reflectă un abuz clar de poziție dominantă, prin aplicarea unor tarife care nu sunt aliniate practicilor din industrie și fără să ia în considerare costurile suplimentare ale transportului maritim.
În același timp, noul contract ar plasa soluționarea litigiilor sub incidența legislației croate și în competența instanțelor din Zagreb, în locul legislației austriece și al Curții de Arbitraj de la Viena, așa cum a fost practica în anii precedenți. MOL nu poate accepta această situație”, se încheie comunicatul firmei ungare.