UniCredit își negociază plecarea din Rusia. Banca a primit mai multe oferte de preluare a subsidiarei sale

Grupul bancar italian UniCredit SpA a demarat discuţiile preliminare privind vânzarea diviziei din Rusia, după ce a fost contactat de mai mulţi cumpărători interesaţi de aceste activităţi, ceea ce ar putea însemna a doua mare ieşire de pe piaţa din Rusia a unei importante bănci europene, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 11 mai 2022, 19:10
UniCredit își negociază plecarea din Rusia. Banca a primit mai multe oferte de preluare a subsidiarei sale

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, banca italiană a primit semnale că există un interes pentru divizia sa din Rusia în rândul instituţiilor financiare dar şi a unor firme interesate de a obţine o licenţă bancară în interiorul Rusiei. Discuţiile preliminare cu potenţialii cumpărători au început abia recent, au precizat sursele care nu au dorit să dezvăluie numele părţilor interesate de divizia rusească a UniCredit. În plus, sursele au precizat că UniCredit are în vedere şi alte opţiuni pe lângă vânzarea acestei divizii.

UniCredit împreună cu grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International AG şi cel francez Societe Generale SA sunt cele mai mari bănci occidentale prezente pe piaţa din Rusia. Luna trecută, Societe Generale a ajuns la un acord privind vânzarea participaţiei sale la Rosbank PJSC către o firmă de investiţii controlată de cel mai bogat om din Rusia iar săptămâna trecută Raiffeisen a anunţat la rândul său că a fost contactat de mai mulţi cumpărători interesaţi de operaţiunile sale din Rusia.

Sursele citate de Bloomberg susţin că directorul financiar de la UniCredit, Andrea Orcel, vrea să obţină valoare de pe urma oricărei tranzacţii care ar implica divizia din Rusia şi exclude varianta unui acord care să implice o nouă lovitură pentru rezervele de capital ale băncii italiene.

Anterior, Andrea Orcel a declarat în luna martie că banca italiană analizează modalităţile pentru a ieşi de pe piaţa din Rusia, după invadarea Ucrainei, adăugând însă că este vorba de o decizie extrem de complexă care va necesita timp.

Subsidiara UniCredit este a 14-a cea mai mare bancă din Rusia, o instituţie financiară cu 4.000 de angajaţi şi care deserveşte peste 1.500 de companii, dintre care 1.250 sunt firme europene.

Grupul UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, Grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Sursa foto: Unicreditbank.ru

Te-ar mai putea interesa și
Putin îşi îndeamnă aliaţii din OCS să prevină instigarea conflictelor armate la nivel mondial
Putin îşi îndeamnă aliaţii din OCS să prevină instigarea conflictelor armate la nivel mondial
Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat marţi ţările membre ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), care include China, India şi Iranul, să facă "tot posibilul" pentru a......
Roşu pe BVB şi marţi. Scăderi puternice pentru Rompetrol Rafinare, Romgaz şi Transelectrica – Ce se întâmplă pe bursa de la Bucureşti
Roşu pe BVB şi marţi. Scăderi puternice pentru Rompetrol Rafinare, Romgaz şi Transelectrica – Ce se întâmplă ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, cu un rulaj de 24,98 ...
Rusia a atacat graniţa României cu Ucraina. Punctul de frontieră de la Isaccea este închis – Ce spune Zelenski
Rusia a atacat graniţa României cu Ucraina. Punctul de frontieră de la Isaccea este închis – Ce spune Zelenski
Rusia a lovit din nou la granița cu România și a distrus un punct de trecere, Orlivka, vama din Ucraina, care face legătura ...
Situaţia gravă a şomajului în rândul tinerilor continuă. 30,8%, în iulie. Câţi şomeri sunt în România (date INS)
Situaţia gravă a şomajului în rândul tinerilor continuă. 30,8%, în iulie. Câţi şomeri sunt în România (date INS)
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,4% în iulie, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de ...