UniCredit: Numai revenirea exporturilor mai poate preveni recesiunea în acest an

România ar mai putea evita recesiunea în a doua jumătate a acestui an doar în cazul unei reveniri a cererii externe, cu un an agricol slab şi scăderea puternică a investiţiilor publice pentru a respecta ţinta de deficit bugetar de 2,2% din PIB, potrivit unei analize UniCredit.
Economica.net - mar, 02 oct. 2012, 15:40
UniCredit: Numai revenirea exporturilor mai poate preveni recesiunea în acest an

„În pofida unei creşteri sănătoase în prima jumătate a anului 2012, de 0,8% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, PIB-ul României s-ar putea contracta cu 0,5% în bază anualizată în trimestrul al treilea, ca urmare a unei recolte slabe şi a scăderii investiţiilor publice (-39% în iunie şi iulie) pentru a respecta ţinta de deficit bugetar. Astfel, numai o revenire a cererii externe va preveni reintrarea României în recesiune tehnică până la sfârşitul acestui an”, notează Gillian Edgeworth, economist şef la UniCredit Bank Londra pentru regiunea Europei de Est, Orientului Mijlociu şi Africii, într-o analiză transmisă marţi bancă.

UniCredit anticipează o creştere economică de aproximativ 0,5% pentru România pe ansamblul acestui an, însă cu riscuri semnificative în sens negativ.

Creşterea Produsului Intern Brut (PIB) ar putea reveni treptat în 2013 şi 2014, la 1,3%, respectiv 1,6%, odată cu o uşoară revigorare a activităţii economice din zona euro, însă dinamica economiei româneşti va rămâne în continuare prea slabă pentru a permite reluarea convergenţei reale faţă de Europa de Vest, anticipează UniCredit.

Creşterea economică a României va rămâne sub potenţial până la sfârşitul anului 2014, trasă în jos de cererea slabă din zona euro (pentru exporturi) şi de intrările modeste de fonduri.

Deprecierea leului din ultimele 12 luni, de 5% faţă de euro şi 18% faţă de dolar, nu reprezintă un factor pozitiv semnificativ pentru exporturi, determinate în principal de cerere.

Pe lângă intrările slabe de capital, situaţie antrenată şi de dezintermedierea care are loc în sectorul bancar european, România se pregăteşte pentru plăţi de peste 10 miliarde euro către FMI până la finele anului 2014 – 1 miliard de euro până la sfârşitul acestui an, 5,3 miliarde euro în 2013, respectiv 4,9 miliarde euro în anul următor, avertizează UniCredit.

În pofida consolidării fiscale, ţintele de deficit bugetar vor probabil ratate în următorii ani.

„Politicile publice vor avea un impact major asupra dinamicii economiei, deoarece reîntregirea salariilor reduse în 2010 şi restituirea banilor colectaţi de la pensionari vor exercita presiuni suplimentare asupra investiţiilor publice şi cofinanţării fondurilor UE”, notează economiştii UniCredit.

Astfel, deficitul bugetar ar putea scădea spre 3% din PIB în acest an şi se va menţine peste 2% din PIB în 2013 şi 2014, ratând ţintele asumate, iar o corecţe mai abruptă dincolo de pragul de 2% din PIB ar presupune „o îmbunătăţire puţin probabilă în zona colectării de taxe, sau majorarea taxelor”.

În acest context, pentru a evita „o consumare mai rapidă a rezervelor”, situate în prezent la 3,2 miliarde euro, Guvernul va fi nevoit să accelereze emisiunile de datorie. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) ar putea accesa din nou pieţele externe până la sfârşitul acestui an, vizând cel mai probabil finanţarea cu încă 750 milioane euro prin obligaţiuni în valută, anticipează UniCredit.

Ministerul Finanţelor a împrumutat în acest an 43,57 miliarde lei din piaţa locală. La această sumă se adaugă 750 milioane euro atrase la începutul lunii septembrie de pe pieţele externe prin redeschiderea unei emisiuni de eurobonduri cu scadenţa în 2018 şi alte 2,25 miliarde dolari prin plasamente pe piaţa SUA.

Mai mult, MFP ar putea fi nevoit să accelereze emisiunile de datorie în următorii doi ani, deşi plăţile către FMI nu vor fi finanţate în totalitate din bani atraşi de pe pieţele externe.

UniCredit estimează că, pentru a finanţa plăţile în contul datoriei către FMI, Guvernul va utiliza 2 miliarde euro din rezerve anul viitor şi alte 1,5 miliarde euro în 2014, pentru un total de 3,5 miliarde euro, aproximativ o treime din datoria scadentă în următorii doi ani.

UniCredit anticipează că USL va rămâne la putere în urma alegerilor parlamentare din decembrie, însă subliniază divergenţele din interiorul formaţiunii în privinţa politicii fiscale.

„În interiorul USL, opiniile privind taxele sunt foarte diferite, PSD favorizând impozitarea progresivă în timp ce PNL preferă cota unică de 16% (…) Astfel, următorul buget va fi primul test real pentru coaliţia de guvernare”, consideră specialiştii băncii italiene.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană plănuiește să accelereze construirea de rețele electrice transfrontaliere pentru reducerea facturilor la energie
Comisia Europeană plănuiește să accelereze construirea de rețele electrice transfrontaliere pentru reducerea facturilor ...
Comisia Europeană va încerca să accelereze construcţia reţelelor electrice transfrontaliere, avertizând că anii de investiţii insuficiente şi planificarea fragmentată cresc facturile la......
Liderii din Uniunea Europeană speră să ajungă la un acord privind folosirea activelor ruse înghețate pentru finanțarea Ucrainei până la summitul din 18 decembrie. Belgia a primit asigurări că nu va fi lăsată singură
Liderii din Uniunea Europeană speră să ajungă la un acord privind folosirea activelor ruse înghețate pentru finanțarea ...
Liderii Uniunii Europene îşi propun să ajungă la un acord privind utilizarea activelor statului rus îngheţate pentru ...
AIEA anunță că scutul de protecție al centralei nucleare de la Cernobîl a fost avariat, după ce a fost lovit de o dronă în luna februarie
AIEA anunță că scutul de protecție al centralei nucleare de la Cernobîl a fost avariat, după ce a fost lovit de o dronă ...
Scutul protector de la centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina devastată de război, construit pentru a ţine sub ...
Action, lanțul olandez de magazine ieftine „cu 1.500 de produse sub 5 lei” va deschide unități noi în alte patru oraşe şi face angajări. Salariile oferite
Action, lanțul olandez de magazine ieftine „cu 1.500 de produse sub 5 lei” va deschide unități noi în alte ...
Retailerul olandez Action vrea să deschidă magazine în Târgovişte, Ploieşti, Bistriţa, Floreşti, unde a început ...